Buzăul găzduiește cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Dans Folcloric

de Stiri Buzau Media
festival-folcloric

festival-folcloricMare eveniment mare, anunțat pentru luna viitoare. Buzăul va găzdui cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Dans Folcloric, eveniment inițiat și organizat de Centrul de Cultură și Artă Buzău.

Conform organizatorilor, Festivalul se va desfășura în perioada 6-9 august iar până acum și-au anunțat prezența reprezentanți din 13 țări:  Albania, Algeria, Cipru, Croația, Germania, Grecia, Mexic, Polonia, Sri Lanka, Thailanda, Turcia, Rusia și România.

În cadrul Festivalului, buzoienii vor putea admira dansurile specifice fiecărui stat prezent în parte, și, ca noutate față de prima ediție, vor putea avea ocazia să învețe de la dansatorii profesioniști jocurile populare ce li se par mai atractive și interesante.

 În aceeași perioadă, buzoienii vor avea ocazia să admire lucrările a numeroși meșteri populari, ce vor veni din toate colțurile țării, pentru a participa la Buzău la Târgul Național al Meșterilor Populari. Lucrările meșterilor vor fi expuse în Parcul Crâng.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns