Buzăul va avea un centru medical de permanență, dacă se vor găsi medici pentru gărzi

Municipiul Buzăul ar putea avea un prim centru medical de permanență, dacă autoritățile locale vor găsi și medici interesați să efectueze gărzi. Este concluzia unei întâlniri recente între autoritățile buzoiene și președintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu.

Primul centru de permanență din municipiul Buzău ar urma să funcționeze în fosta clădire a Laboratorului de Sănătate Mintală, în care a fost amenajat, în perioada pandemiei, centrul de vaccinare anti-Covid. Spațiul este pus la dispoziție de Primăria Buzău, care în urma întâlnirii, s-a angajat să asigure și finanțarea necesară pentru amenajarea și dotarea centrului.

O piedică serioasă în deschiderea acestui centru de permanență va fi, însă, găsirea a 7 medici de familie care, pe lângă activitatea din propriile cabinet, să facă gărzi la „Centrul de Permenență”. Aceasta în condițiile în care munca acestor medici nu va remunerată substanțial, ci va fi mai mult voluntariat.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult