Caravane medicale pentru pacienții buzoieni din satele izolate!

de Stiri Buzau Media

 

 

 

Pacienții din localitățile buzoiene izolate, multe dintre ele fără medic de familie, ar putea beneficia de consultații gratuite în cadrul unor caravane mobile din care să facă parte medici care profesează în spitalele din județ. 

Ideea aparține chiar medicilor buzoieni, care sunt convinși astfel de caravane sunt extrem de utile pentru pacienții din mediul rural, mulți dintre ei din sate izolate, care ajung la medic foarte rar sau atunci când boala deja este avansată. În cadrul acestor caravane medicale, medicii vor putea măsura tensiunea arterială a pacienților, vor putea efectua electrocardiograme, teste de glicemie, dar și de detectare a virusului hepatitic B sau C. 

O astfel de caravană organizată de Crucea Roșie România la Gura Teghii, în luna februarie, a demonstrat cât de utile sunt astfel de acțiuni. Timp de două zile, nu mai puțin de 230 de persoane au ajuns în fața medicilor, cei mai mulți fiind localnici care n-au mai ajuns la medic de ani de zile, în condițiile în care nici măcar medic de familie nu au avut.

 

 

 

 

 

 

Știri despre: