Ce spune directorul Diaconiță de la Piețe despre suspendarea din funcție

de Stiri Buzau Media

Ce spune directorul Diaconiță de la Piețe despre suspendarea din funcțieDirectorul SC Piețe, Târguri și Oboare SA Buzău, Cornel Diaconiță, spune că doar societatea pe care o reprezintă și două dintre angajatele vizate de controlul din 2013 au pierdut la Curtea Supremă procesul cu Camera de Conturi care a solicitat suspendarea lor din funcție în urma unor nereguli descoperite în contabilitate.

Directorul Conel Diaconiţă susţine că acțiunea lui în instanță nu a fost luată încă în discuţie de către judecătorii de la Înalta Curte şi că nu are de ce să fie suspendat. Oricum, potrivit acestuia, decizia finală în cazul său o va lua Consiliul Local sau Consiliul de Administrație al SC Piețe, Târguri și Oboare SA, indiferent de hotărârea judecătorilor.

Reamintim că în 2013, Camera de Conturi Buzău a efectuat un control la SC Piețe, Târguri și Oboare SA și a descoperit nereguli în contabilitatea societății, motiv pentru care au cerut suspendarea din funcție a directorului, alături de alte trei angajate. Cornel  Diaconiță a atacat în instanță mai multe decizii ale Comisiei de soluționare a contestațiilor de pe lângă Curtea de Conturi a României, dar a pierdut, atât la Curtea de Apel Ploiești, cât și la Înalta Curte de Casație și Justiție unde s-a judecat recursul la decizia pe fond. Magistraţii au respins vineri acțiunea societăţii, dar Diaconiță se apără și spune că o expertiză judiciară efectuată acum un an și jumătate la instituția pe care o conduce arată că acesta nu putea controla operaţiunile din contabilitate pe care le făceau colegele sale, motiv pentru care Parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale în cazul său.

Pe ultima sută de metri, decizia inițială a fost însă atacată de Curtea de Conturi cu contestație, astfel că dosarul s-a redeschis la sârșitul lunii mai a acestui an.

Admite cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău. În baza art. 335 C. proc. pen. constată legalitatea și temeinicia ordonanței nr. 88/II/2/2015 din data de 29.04.2015 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău în dosarul 5630/P/2014 și confirmă redeschiderea urmăririi penale față de numiții Diaconiță Cornel, Mihalcea Elena, Dumitrașcu Stana, Banu Mariana și Toma Petru (n.r. fost jurist al societății și secretar al Consiliului de Administrație) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz in serviciu prev. de art 297 C. pen și de neglijență în serviciu prev de art. 298 C. pen. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în camera de consiliu azi, 30.04.2015 – se precizează în pronunțarea pe scurt a instanței.

În prezent, dosarul se află în lucru la Poliție.

Diaconiță este optimist și spune că pentru el contează că expertiza judiciară l-a scos deja din culpă și nu crede că de această dată va fi altfel. Oricum, șeful de la Piețe susține că orice consecinţă va avea decizia instanței, soarta sa este stabilită doar de Consiliul Local Municipal și nu crede că va fi suspendat pentru că a avut rezultate bune de când se află la cârma societății.

Nici în ceea ce le privește pe celelalte angajate vizate de anchetă şi rămase în instituție lucrurile nu sunt foarte clare. Directorul Diaconiță spune că va trebui să se consulte cu experți în legislația muncii să vadă care ar fi procedura în cazul în care ar vrea să le suspende, dat fiind că acestea nu sunt funcționari publici, ci fac parte din personalul contractual.

Reamintim că, în timpul controlului derulat la societatea Piețe, Târguri și Oboare SA, auditorii financiari au descoperit că sume importante ar fi fost sustrase, prin nedepunerea în casierie și neînregistrarea unor venituri reprezentând contravaloarea chiriilor achitate de unii producători agricoli individuali care aveau închiriate tarabe în Piața Centrală administrată de societatea aflată în subordinea Primăriei.

Din verificarea prin sondaj a realității sumelor încasate în anul 2012 de la producătorii agricoli individuali reprezentând chirii datorate pentru tarabele închiriate în Piața Centrală, prin confruntarea chitanțelor emise pe numele producătorilor, eliberate acestora, cu cele înregistrate în registrele de casăși în borderourile zilnice de încasări, s-a constatat faptul că persoana care deținea funcția de casier în cadrul SC ,,Piețe Târguri și Oboare“ S.A Buzău, Ștefana Lecușan, a emis chitanțe cu același număr de înregistrare și aceeași dată, însă pe nume și valori diferite. În registrul de casă și în borderoul încasărilor zilnice, casiera a înregistrat doar chitanțele cu valori mai mici, fapt ce a permis sustragerea din casierie a unor importante sume de bani. Astfel, din cei 28 producători agricoli cuprinși în eșantion, 17 dintre aceștia au prezentat chitanțe în valoare de 10.570 lei reprezentând contravaloarea chiriei lunare achitate, sume care însă nu au fost înregistrate și în registrul de casă al societății. În registrul de casă au fost înegistrate chitanțe având același număr și dată, dar emise pe numele altor deponenți (debitori) și cu sume mult mai mici.

În timpul controlului, casiera Ștefana Lecușan a depus, din proprie initiațivă, la casieria unității suma de 65.000 lei, la explicația plății menționându-se „recuperat lipsă gestiune“. În final, a returnat peste două miliarde lei vechi. De asemenea, tot în timpul controlului, directorul Diaconiță a dispus înlocuirea din funcție a acesteia.

Între timp, Ștefana Lecușan a fost trimisă în judecată și condamnată la un an închisoare cu suspendare pentru delapidare.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns