Centru pentru alimentație sănătoasă destinat copiilor, în fosta Casă a Grădinarului din Complexul Marghiloman

Centrul va fi destinat copiilor, care vor afla ce înseamnă o alimentație sănătoasă, atât în teorie, cât și în practică, deoarece ei vor învăța să-și cultive singuri plantele hrănitoare.
Ca și celelalte clădiri care fac parte din Complexul Marghiloman, grajdurile și Casa de Oaspeți, și Casa Grădinarului se află în prezent într-o stare avansată de degradare. Într-un proiect de hotărâre al Primăriei de anul trecut, autoritățile buzoiene menționau că doresc să lege, de clădirea principală, o seră, care să deservească activităților de sădire și creștere a răsadurilor pe toată perioada unui an calendaristic.