Clădirea Colegiului Pedagogic din Buzău, în pericol, în cazul unui cutremur!

de Stiri Buzau Media
Buzăul nu are nici o școală în clasa 1 de risc seismic, dar între unitățile de învățământ care ar avea serios de suferit în cazul unui cutremur major se află și clădirea Colegiului Pedagogic.
Imobilul, monument istoric cu un secol de existență, este vizibil afectat de trecerea timpului, iar în pereți au apărut crăpături mari. De asemenea, infiltrațiile au șubrezit un corp de clădire, iar o expertiză făcută anul trecut a inclus imobilul în categoria 2 de risc seismic. Pentru că au apărut crăpături în pereți, iar din tavan a început să cadă tencuiala în unele locuri, în toamna anului trecut, conducerea liceului a decis să mute mai multe clase.
Reabilitarea clădirii Colegiului Pedagogic ar trebui făcută de Primăria Buzău însă costurile sunt foarte mari. O estimare arată că o consolidare de asemenea anvergură ar putea costa între 5 și 7 milioane de euro, sumă care nu ar putea fi suportată din bugetul local. În aceste condiții, reprezentanții administrației buzoiene speră să acceseze fonduri europene pentru reabilitarea clădirii, fie prin Planul Național de Redresare și Reziliență, fie prin Programul Operațional Regional.