Compania de Apă: CL1, contract de lucrări semnat ieri, 24.04.2023, este vital pentru buna funcționare a sistemului de distribuție a apei, dar și a sistemului de canalizare din Municipiul Buzau!

de Stiri Buzau Media

Demararea lucrărilor prevăzute în CL1, contract de lucrări semnat ieri, 24.04.2023, este vitală pentru buna funcționare a sistemului de distribuție a apei, dar și a sistemului de canalizare din Municipiul Buzau! Ne amintim intervenția din 2021 din zona străzii Stadionului (Micro XIV), în care am fost nevoiți să înlocuim în regim de urgență cca 50 m din conducta de apa, deși conducta de pe strada Stadionului este prevăzută pentru reconfigurare/ înlocuire prin CL1. Riscul ar fi fost atunci ca întreaga zonă să rămânî fără apă! Am avut însă în acești ultimi ani numeroase intervenții pentru soluționare de spărturi pe conducte ce fac obiectul investițiilor prevăzute în CL1. Ieri, 24.04.2023 am avut din nou o astfel de situație, în cartierul Dorobanți II. În zona aferentă PT27 am efectuat o intervenție programată, pentru eliminarea unei pierderi de apă, dar în urma decopertării zonei conducta veche de pe strada Cașoca (ce urmează să fie înlocuită prin CL1) a cedat, fiind necesară și oprirea alimentării branșamentului PT28. Furnizarea a fost oprită pentru cca 5 ore, iar echipa specializată a Companiei de apă a lucrat contra-cronometru pentru restabilirea parametrilor de buna funcționare. Intervențiile pe care le realizăm pentru soluționarea spărturilor de rețea sunt realizate „în presiune”, întotdeauna când tehnic e posibil. Am adoptat acest mod de lucru pentru a evita oprirea furnizării pe arii mult mai extinse, știut fiind faptul că rețeaua de distribuție din Municipiul Buzău este de tip inelar. Pentru a putea lucra „în presiune” pe conductele din oțel, adoptăm unele măsuri care par rudimentare, dar sunt foarte eficiente, cum ar fi introducerea unor cepi din lemn în spărtură, pentru a limita fluxul de apă și a putea monta corect colierul de reparație. Dintre rețelele ce vor fi înlocuite prin CL1 și au influență directă sau indirectă asupra parametrilor de funcționare ai sistemului de distribuție din cartierul Dorobanți amintim rețelele de apă de pe următoarele străzi: – Ivănețu – Cașoca – Slt. Dumitrescu Iulian – Dorobanți – Luminii – Umbrelor – Horticolei Ne bazăm pe antreprenorul cu care am semnat CL1, Asocierea Euskadi SRL, Antrepriză Montaj Instalații SA si Tubular Tehno Sistem SRL că va implementa cu succes toate obiectele investiționale din contract!