Constantin Toma: Cred în continuare că unirea cu toate comunele din jurul orașului, ar fi benefică pentru toți locuitorii și ne-ar asigura un viitor mult mai bun

de Stiri Buzau Media
Dragi buzoieni, Ieri, 22 februarie, am participat la invitația Doamnei Deputat Simona Bucura Oprescu, Președintele Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului în cadrul Camerei Deputaților a Parlamentului României, la o întâlnire cu o delegație de parlamentari din Seimul polonez. Delegația a fost condusă de Domnul Lawniczak Tomasz, Președinte al Comisiei pentru guvernare locală și politică regională. Din partea română au participat reprezentanții Asociației Municipiilor din România, a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, a Asociației Orașelor din România și a Asociației Comunelor din România. După căderea comunismului, Polonia a evoluat, dintre toate țările aflate în fostul lagăr sovietic, cel mai bine din punct de vedere economic și social. Una din primele măsuri luate de polonezi pentru dezvoltarea țării, a fost reforma administrativă. Astfel, la o populație de 38,5 milioane de locuitori, Polonia are doar 2476 de comune, în care sunt prinse și 762 de comune urbano-rurale, 66 de orășele și doar 16 voievodate (echivalentul județelor de la noi), inițial fiind 49. În România, la o populație de 19,5 milioane de locuitori, după ultimul recensământ, avem 2863 de comune. Dacă în Polonia numărul mediu de locuitori pentru o comună este de 16.000 de locuitori, în România constatăm că avem cea mai mică comună cu 88 de locuitori, iar foarte multe comune, inclusiv din județul Buzău au doar câteva sute de locuitori. Deci, cheltuielile de funcționare ale statului român, din cauza lipsei lipsei reformei administrative, sunt imense, iar în majoritatea comunelor, serviciile publice oferite locuitorilor sunt foarte slabe. În același timp, comunele nu au capacitatea să atragă suficiente fonduri europene pentru a se dezvolta, iar municipiile, orașele și comunele mari nu mai au terenuri pentru investiții. Să sperăm că după alegerile din 2024, clasa politică să declanșeze schimbarea legislației cu privire la reforma administrativă, astfel încât să i se dea României o șansă în plus pentru a progresa. Ultima reformă administrativă din România a fost în 1968, iar de atunci s-au schimbat multe atât în țară, dar și în Europa și trebuie să ne adaptăm realităților actuale. Chiar dacă buzoienii nu s-au prezentat în număr suficient la Referendumul pentru unirea cu comuna Țintești, prin care se dubla suprafața municipiului, în jurul viitoarei autostrăzi A7 și se mărea enorm capacitatea de dezvoltare a Buzăului, cred în continuare că unirea cu toate comunele din jurul orașului, ar fi benefică pentru toți locuitorii și ne-ar asigura un viitor mult mai bun.