Criză de profesori de matematică și informatică, la Buzău!

de Stiri Buzau Media

Responsabilii din învățământ trag un veritabil semnal de alarmă. Anumite catedre, extrem de disputate în trecut, nu mai fac cu ochiul absolvenților de facultăți. 

Spre exemplu, la Buzău, persistă criza de profesori de matematică sau informatică. La examenul de titularizare din acest an, în județul Buzău au fost scoase la concurs peste 30 de astfel de posturi, însă există doar 8 sau 6 doritori să predea matematică, respectiv informatică. 

Este o problemă care, de altfel, e înregistrată la nivelul întregii țări. Cel mai mare deficit de dascăli, la nivel național, este la matematică – 195 de posturi, din care 99 în mediul rural. 

Tocmai acest interes scăzut l-a determinat pe ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu să propună mărirea salariului mediu al cadrelor didactice debutante cu 40 la sută. Astfel, salariul net al profesorilor începători ar ajunge la șase mii de lei.