Cum va fi VREMEA în următoarele două săptămâni

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 4-17 ianuarie 2016, care vizează toate regiunile ţării: Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, precum şi zona montană.
MOLDOVA
Vremea se va menţine rece în primele zile, deşi valorile termice vor fi în creştere. Între 7 şi 13 ianuarie, regimul termic va fi mai ridicat decât cel normal pentru această perioadă, media regională a maximelor urmând a se situa între 2 şi 5 grade, iar cea a minimelor, între -5 şi 0 grade.
Între 14 şi 17 ianuarie, deşi în uşoară scădere, valorile termice se vor menţine apropiate de cele normale, cu maxime cuprinse, în medie, între 1 şi 4 grade şi minime ce se vor înscrie în ecartul -7 la -4 grade.
Temporar se vor semnala precipitaţii slabe, predominant ninsori, cu probabilitate mai mare de apariţie în prima săptămână. Izolat vor fi condiţii de polei.
MUNTENIA
Vremea se va încălzi, astfel că maximele termice vor deveni, în medie, pozitive, începând cu 6 ianuarie, dată de la care temperaturile minime nu vor mai coborî sub – 5 grade. Între 9 şi 13 ianuarie se vor înregistra valori temice diurne de până la 6 grade, în timp ce minimele nocturne se vor situa, în medie, între -3 şi -1 grad.
Până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni se va produce o uşoară răcire, astfel că pe 17 ianuarie temperatura maximă, în medie regională, va fi în jurul valorii de 3 grade, iar cea minimă va scădea spre -5…-4 grade.
Precipitaţiile, pe 4 şi 5 ianuarie mai ales ninsori, apoi predominant ploi, vor fi slabe şi moderate, cu probabilitatea mai mare de apariţie până pe 8 ianuarie, favorizând local producerea poleiului. Apoi aria acestora se va restrânge, urmând a fi şi zile lipsite de precipitaţii.
LA MUNTE
Procesul de încălzire va fi semnificativ în tot spaţiul montan, din 6 ianuarie urmând a se înregistra valori termice normale pentru această perioadă, de -3…-1 grad, iar în cele mai calde zile, media valorilor maxime se va încadra între 0 şi 4 grade. Temperaturile minime se vor situa, în medie, între -6 şi -2 grade, exceptînd primele două nopţi şi sfârşitul intervalului, cînd vor fi mai coborâte. Vor fi condiţii de ninsoare, îndeosebi în intervalul 5-9 ianuarie.