Dosare penale pentru buzoieni care se plimbau cu adeverințe false

de Stiri Buzau Media

Un număr de 14 dosare penale au fost întocmite în week-end pe numele unor buzoieni cu vârste între 22 și 60 de ani care au prezentat autorităților adeverințe de angajator care nu corespundeau realității.

La sfârșitul săptămânii trecute, la Buzău, Râmnicu Sărat și Pogoanele, precum și în comunele arondate Secţiei de poliţie rurală Berca, peste 390 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari au acționat pentru identificarea și sancționarea persoanelor care încalcă prevederile ordonanțelor militare, normele la regimul rutier și cele de conviețuire socială. Aceștia au legitimat 1.443 de persoane și au controlat 557 de autovehicule.

Ca urmare a neregulilor constatate în cadrul acțiunilor, au fost aplicate 289 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 526.720 lei, din care 177 pentru nerespectarea prevederilor ordonanţelor militare, 85 pentru abateri la Codul Rutier, 26 la Legea 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, 2 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite și 8 la alte acte normative.

Știri despre: , ,