Elicopterele SMURD, tot mai des solicitate la Spitalul Județean Buzău, în lipsa medicilor cardiologi

 

 

Lipsa medicilor care să efectueze gărzi la secția Cardiologie de la Spitalul Județean de Urgență Buzău conduce la situații extreme, în care se impune transferul pacienților la alte unități de specialitate, cu elicopterul SMURD.  

Numai vineri, 4 pacienți care s-au prezentat la Urgențe cu dureri în piept și alte simptome care anunțau afecțiuni grave au fost transferați cu elicoptere în Capitală. Grav este că lipsa de medici specialiști de la Secția de Cardiologie a Spitalului Județean Buzău persistă, în timp ce numărul pacienților cu afecțiuni ale inimii crește. 

Criza s-a acutizat după ce ambii cardiologi care profesau aici și-au anunțat plecarea din spital, motivând gestul prin volumul mare de muncă și responsabilitățile uriașe pe care le au. Recent, doi cardiologi, unul aflat la pensie și unul ce va fi detașat de la Râmnicu Sărat, au acceptat oferta Spitalului Județean. Aceasta este însă doar o soluție de moment, situația fiind departe de a fi rezolvată.

 

 

 

 

 

 

 

 

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult