Eurovision România – Scenă circulară şi un ecran LED de peste 300 de metri pătraţi, la Buzău

de Stiri Buzau Media

Televiziunea Română a transmis marţi că pregătirile pentru finala naţională Eurovision au început deja la Buzău.

„Cea mai intensă activitate este cea de montare a scenei şi a fundalului, un perete de imagine LED de peste 300 metri pătraţi. La distanţă de circa 12 metri de acest perete, va fi amplasată o mare scenă circulară”, se arată într-un comunicat remis News.ro.

Conceptul regizoral al întregului spectacol şi al celor cinci show-uri care intră în concursul de selecţie naţională este realizat de Dan Manoliu şi Bogdan Păun.

Televiziunea Română a lansat vineri cele cinci melodii pe care Roxen le va cânta în finala naţională Eurovision 2020. Acestea sunt: „Alcohol You”, „Beautiful Disaster”, „Cherry Red”, „Colors” şi „Storm”. Ele pot fi ascultate atât pe canalul YouTube al TVR, pe site-ul eurovision.tvr.ro, cât şi pe canalul YouTube al artistei.

Aşa cum a fost anunţat, pe 1 martie publicul şi juriul de specialitate vor decide care dintre cele cinci este cea mai bună pentru a reprezenta România la concursul internaţional Eurovision din luna mai.

Finala selecţiei naţionale va începe la ora 21.15 minute, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”. Potrivit organizatorilor, show-ul va dura aproximativ 3 ore, timp în care Roxen, cântăreaţa în vârstă de 20 de ani din Cluj-Napoca, va prezenta publicului piesele.

Spectacolul va cuprinde şi un recital susţinut de Dora Gaitanovici, finalistă la „Vocea României” şi la selecţia naţională Eurovision 2018.

Eurovision Song Contest 2020 va avea loc la Rotterdam, sub sloganul „Open Up”, cu semifinalele pe 12 şi 14 mai şi finala pe 16 mai.

La cea de-a 65-a ediţie a concursului vor participa 41 de ţări.

Sursa: News.ro

Știri despre: