Icoanele veteran au revenit acasă

de Stiri Buzau Media

De-a lungul timpului, Biserica a biruit mereu în clipele grele, unind și mai mult pe toți aflați laolaltă, iar un rol important în îndeplinirea misiunilor în teatrele de operaţii l-a avut şi preotul militar care a contribuit prin mijloacele pastorale şi misionare specifice la menţinerea şi ridicarea moralului militarilor.

Aşa cum militarii au asupra lor armamentul din dotare, aşa şi sfinţii părinţi prezenţi în teatrele de operaţii au asupra lor icoanele necesare săvârşirii serviciilor liturgice din zilele de sărbătoare, dându-le puterea să răspundă cerinţelor morale şi spirituale ale militarilor într-o zonă de conflict în care, prin mijloacele duhovniceşti şi pastorale avute la dispoziţie, trebuie să pătrundă dincolo de armura trupească, în sufletul lor.

În Afganistan, distanţa mare până la cei dragi ne face pe fiecare dintre noi mai smeriţi în faţa lui Dumnezeu, iar pe timpul fiecărei misiuni, credinţa militarului în Dumnezeu devine mai profundă, ridicând rugi pentru protecţia personală şi a familiei, conştienți fiind că Dumnezeu ne veghează în fiecare clipă. Astfel, cu fiecare rugă, suntem mai aproape de cei de acasă.

De la soldat la general, toți au poposit clipe în fața icoanelor în Afganistan și astăzi sunt expuse la Biserica Militară „Pogorârea Sfântului Duh” din Buzău primind din partea militarilor garnizoanei Buzău – titlu onorific de Icoane Veteran de război – pentru că au trezit, au întreținut și au întărit credință într-un loc fierbinte al planetei, însoțind militarii români pe toată perioada misiunii, aducând un real folos în sporirea evlaviei.

Aceste icoane expuse în Biserica militară din Kandahar, ne-au fost aproape și la nașterea unor copii în marea noastră familie a militarilor, dar și la plecarea către cele sfinte a celor 30 de camarazi către care ne plecăm cu pioșenie, respect și admiraţie.

Preotul militar Alexandru Tudose, preotul garnizoanei Buzău, ne transmite că în luna decembrie 2004 plecau de la Galați la Kandahar, cu detașamentul precursor al Batalionului 300 Infanterie „Sfântul Andrei”, un boxpalet cu o parte din necesarul de cult al preotului militar.

Printre altele, erau 15 icoane mari, în care regăsim ipostaze sau acțiuni ale divinității sau a unor sfinți, proaspăt pictate de doamna preoteasa Florica Ion din localitatea Boboc, judeţul Buzău.

Sfintele icoane urmau să împodobească noua biserica românească din Kandahar, ctitorită de militarii gălățeni.

Donatorii erau militari, preoți, un procuror și chiar  o unitate militară de la Mărăcineni.

Existenţa acestui frumos lăcaș urma să se încheie odată cu încetarea misiunii detaşamentelor românești, în anul 2014.

Lăcaşul de cult a fost locul prin care fiecare militar român, de la soldat la general, aflat în misiune sau în trecere prin baza militară aeriană Kandahar a trecut măcar o dată.

Toate obiectele de cult au fost inventariate și paletate cu multă grijă și aduse în ţară de către militarii Elementului Național de Sprijin românesc.

Dorința preotului militar Alexandru Tudose de a recupera icoanele a apărut chiar din anul 2014, dar erau alte priorități în vremea aceea.

Informațiile despre locul unde era depozitat patrimoniul spiritual și de cult al celei mai mari biserici românești din teatrele de operații erau contradictorii.

Cum nimic nu este întâmplător, rugile părintelui au fost ascultate, deznădăjduind, dar având credinţă că icoanele îşi vor găsi locul în cea de-a doua garnizoană a ţării la Buzău, căutând aceste icoane în mai multe garnizoane, a primit un pont, în luna martie 2019, de la o persoană care i-a transmis că icoanele erau mai aproape decât ar fi gândit…

Astfel că, luni, 17 februarie 2020, la prăznuirea Sfinților Teodor Tiron și Teodor Stratilat, a recuperat icoanele de la Baza 126 RSOM şi Sprijin TO de lângă București.

Misiunea de recuperare a părintelui nu se va opri aici, pentru că va urma o altă bătălie, aceea de a reda evlaviei și alte obiecte de cult: cruci, icoane, clopot și cărți.

Bucuria preotului militar Alexandru Tudose a fost împărtăşită şi de personalul militar și civil de la depozitul militar care i-a arătat multă amabilitate.

Cum nimic nu este întâmplător, în ziua prăznuirii Sfinților Teodor Tiron și Teodor Stratilat, din panoplia de icoane identificate de angajaţi, preotul Alexandru Tudose ne povesteşte că s-a apropiat instinctual, a ridicat și a sărutat cu bucurie Icoana Sfinților Mc. Teodor Tiron și Teodor Stratilat.

Demararea acestui proiect de transfer a fost posibil prin implicarea generalului-maior Gheorghiţă Vlad, care pe 21 februarie a predat comanda Diviziei 2 Infanterie „Getica” și a colonelului Alexandru Nedelcu, comandantul Brigăzii 122 Logistice din București.

Preotul Alexandru Tudose cu emoţie şi recunoştinţă ne aminteşte că aceasta a fost și dorința generalului Adrian Soci (Vrednic de pomenire!), maior în anul 2005 și comandant al Batalionului 300 Infanterie „Sfântul Andrei”.

Drumul sfintelor icoane început în urmă cu 15 ani având misiunea de moral, de mântuire și de putere a acestor „ICOANE VETERAN PRINTRE VETERANI” au avut următorul circuit: de la Curbura Carpaților la Dunărea de Jos, apoi la Kandahar, apoi la Tunari-București, și de aici, iarăși acasă.

Acestea vor completa locurile rezervate din cafasul Bisericii Militare „Pogorârea Sfântului Duh” de la Buzău, iar pentru cei care au zăbovit cu siguranţă măcar o clipă prin faţa acestora şi care au fost puntea de legătură între teatrul de operaţii şi cei dragi sunt rugaţi să le ofere aceeaşi importanţă şi evlavie aşa cum aceste sfinte icoane au văzut multe trăiri în ochii și în sufletele veteranilor teatrului de operații din Afganistan primind apelativul de „Icoane Veteran.”

Știri despre: ,