fbpx

Încă un primar executat de DNA

primar cochirleancaProcurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Nicolae Ilie primar al comunei Cochirleanca în sarcina căruia s-a reținut săvîrșirea a infracțiunilor de complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, avînd ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, abuz în serviciu, conflict de interese și

inducere în eroare a organelor judiciare. În aceeaşi cauză a fost trimisă în judecată Nicolae Aurica președinte al ”Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine Carabașa de Cochirleanca”, la data faptei, în sarcina căreia s-a reținut săvîrșirea a infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, avînd ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene. Procurorii anti-corupţie au trimis în judecată şi pe Borcan Maria, secretar al comunei Cochirleanca, la data faptei, în sarcina căreia s-a reținut săvîrșirea a două infracțiuni de complicitate la săvîrșirea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, avînd ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene. În rechizitoriul întocmit de către procurori se arată că în luna aprilie 2013, inculpatul Nicolae Ilie, în calitate de primar al comunei Cochirleanca, județul Buzău, beneficiind de ajutorul inculpatei Borcan Maria, secretar al primăriei Cochirleanca, a încheiat în mod nelegal și la un preț diminuat, contractul de închiriere a izlazului comunal Cochirleanca, cu „Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine Carabașa de Cochirleanca”, al cărei președinte este soția acestuia, inculpata Nicolae Aurica. În baza acestui contract de închiriere, precum și a altor acte false, inculpata Nicolae Aurica a depus la A.P.I.A. Buzău cererea de plata în cadrul schemelor de sprijin pe suprafața (SAPS), avînd drept rezultat decontarea pe nedrept a sumei de 89.346,2 lei, sumă ce reprezintă prejudiciul adus Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură – Centrul Județean Buzău. De asemenea, prin încheierea la un preț diminuat, de către inculpatul Nicolae Ilie, a contractului de închiriere a izlazului comunal Cochirleanca, primăria localității a fost prejudiciată cu suma de 52.446,2 lei, reprezentînd diferența dintre prețul stabilit de Consiliul local prin hotărîre și suma achitată efectiv de asociația respectivă cu titlu de chirie. După începerea cercetărilor împotriva sa, inculpatul Nicolae Ilie, cu ocazia audierii, a depus la dosarul cauzei un înscris întocmit în fals în scopul de a dovedi existența unei fapte prevăzute de legea penală, pretins comisă de inculpata Borcan Maria, de natură a crea o stare de pericol pentru buna desfășurare a justiției. Procurorii anticorupție au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui imobil deținut de inculpata Nicolae Aurica, asupra unui bun mobil deținut de inculpatul Nicolae Ilie și asupra veniturilor salariale încasate de către inculpații Nicolae Ilie și Borcan Maria, pînă la concurența sumei de 142.623,7 lei. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Buzău cu propunerea de a se menține măsurile asiguratorii luate în cauză

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult