Încep lucrările de realizare a rețelei de gaze în comuna Mărăcineni!

În urma acestei investiții, locuitorii comunei Mărăcineni vor avea branșamentul și contorul la poartă, ceea ce înseamnă că vor plăti doar branșarea la rețeaua de gaze. Firma constructoare, din București, apreciază că dacă lucrările vor decurge fără probleme, în iarna viitoare vor exista locuințe la Mărăcineni care se vor încălzi cu gaze.
Proiectul de racordare cu gaze a comunei Mărăcineni are o valoare totală de 77,3 milioane de lei, iar prin această investiție se vor realiza 4.233 de branşamente de gaze naturale, în satele Mărăcineni, Căpățânești și Potoceni. Lungimea totală a rețelei de distribuție de la nivelul comunei de lângă municipiul Buzău va măsura peste 38 de kilometri. Proiectul se va derula prin Programul Operational de Infrastructura Mare, iar mare parte din sumă vine de la Uniunea Europeană.