Ion Gherghiceanu, primarul orașului Pătârlagele: Lucrurile bune se obțin în echipă!

de Stiri Buzau Media
Dincolo de promisiuni și liste de dorințe, noi am mers pe deviza că oamenii trebuie să vadă și să creadă că echipa pe care au ales-o a fost și este capabilă să schimbe incertitudinea în claritate, teama în siguranță, sărăcia în stabilitate și deruta în predictibilitate.
Dacă primăvara este timpul renașterii și toamna culegem roadele, la sfârșitul anului vă prezentăm bilanțul și pregătim lista cu obiectivele pe anul care stă la ușă.
Vă prezint în continuare lucrurile bune obținute de echipă:
*Educația* a fost și va rămâne pentru comunitatea noastră pilonul de bază. Ne-am preocupat și am accesat fonduri europene pentru modernizarea a cinci unități de învățământ: școala Mărunțișu, școala Sibiciu de Sus, școala Valea Lupului, școala Crâng și grădinița cu program normal Mărunțișu. Copiii noștri pot învăța astfel în cele mai bune condiții. Unitățile sunt dotate cu echipamente de ultimă generație, mobilier sau locuri de joacă, teren de sport. Totul a fost posibil prin Programul Operațional Regional Axa prioritară 13 – Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii – valoarea totală a fondurilor primite fiind de aproximativ 3.674.500 lei;
În 2022, am realizat *alimentarea cu apă pentru aproximativ 100 de gospodării* în satele Mărunțișu (zona Valea Seacă), Valea Viei, Mușcel (zona Măceș – Cătunul Bisericii). Ne-am bucurat că acest dar atât de prețios și necesar, „ APA ” face parte și din normalitatea traiului dumneavoastră. Investițiile au fost finanțate din bugetul local, valoarea acestora fiind de aproximativ 357.000 lei.
Am construit *un pod nou în satul Crâng*, în zona căminului cultural, pod ce face legătura între Pătârlagele și Mușcel, valoarea proiectului fiind de aproximativ 1.120.000 lei, sumele obținute fiind din Fonduri guvernamentale.
*Am asfaltat 9 străzi* – 3 străzi în satul Mărunțișu, 2 străzi în satul Sibiciu de Sus, 3 străzi în satul Crâng și o stradă în satul Valea Lupului, prin *Programul Operațional Regional Axa prioritară 13* – Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii – valoarea totală a fondurilor primite fiind de aproximativ 3.838.241 lei.
*Am reabilitat și modernizat mai multe tronsoane de trotuare* – între podul de la Piață și Casa de Cultură Coca Andronescu și au fost amenajate mai multe locuri de parcare în zona „ Trezorerie din Pătârlagele – bl. 24 – bl. C1 – bl. E1. Valoarea investițiilor este de aproximativ 587.000 lei, finanțate bugetul local.
*Au fost construite praguri de fund, protecții de maluri, rigole carosabile și șanțuri de scurgere a apelor* pentru protejarea gospodăriilor și a căilor de acces. S-au construit două praguri de fund în satul Lunca – zona Popescu – Iliescu și Șerban – Andrei. S-a construit un prag de fund și în satul Valea Viei – zona Sicaru – Dumitru.
*Rigole de scurgere a apelor în satele Crâng – zona Cămin cultural și Sibiciu de Sus* – zona parc și str. Cimitirului. În satul Fundăturile, s-au construit rigole de scurgere a apei din zona Bisericii și până în zona Olari. S-au construit și treceri betonate în zona Piața din Pătârlagele – Mitroi – Chelaru. Valoarea investițiilor menționate se ridică la aproximativ 775.000 lei și s-au finanțat din bugetul local.
Anul acesta am reușit să construim unul dintre cele mai frumoase parcuri de pe Valea Buzăului, *parcul din satul Sibiciu de Sus*, investiția fiind de aproximativ 1.473.000 lei, finanțată din *fonduri europene nerambursabile* prin *Programul Operațional Regional Axa prioritară 13* – Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii.
Am reabilitat, extins și dotat *centrul cultural din satul Sibiciu de Sus*, investiția fiind de aproximativ 1.600.000 lei și a fost finanțată din *fonduri europene nerambursabile* prin *Programul Operațional Regional Axa prioritară 13* – Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii.
Totodată, am *reabilitat, modernizat și dotat parcul central al orașului Pătârlagele*, investiția fiind de aproximativ 365.000 lei, finanțată din bugetul local.
A fost amenajată și curtea interioară a căminului din satul Crâng și a fost racordat la rețeaua de apă și canalizare.
Am reabilitat clădirea Muzeului orășenesc, iar colecția muzeală a fost inventariată și conservată, și va fi supusă unui proces de restaurare de către „ Muzeul Național Bucovina din Suceava”, cu care am încheiat un contract de colaborare.
Sperăm ca într-un timp rezonabil, *”Colecția Muzeală a orașului Pătârlagele”* să poată fi vizitată atât de localnici, cât și de turiști.
După doi ani de pauză, anul acesta au fost reluate mai multe activități artistice: „Ziua Internațională a Copilului”, Sărbătoarea folclorică „Târgul Cucului” – ediția a 24 – a, Festivalul Național „Mândru-i plaiul muntenesc” – ediția a 30 – a.
Au avut loc mai multe activități sportive: concurs de fotbal, tenis, handbal, lupte, iar echipa de suflet a pătârlăgenilor, ACS Montana Pătârlagele, care activează în liga a 4 – a în cadrul Asociației Județene de Fotbal Buzău, este „ campioană de toamnă” clasându-se pe primul loc la finalul turului de campionat. Asociația Culturală „ Ion Caraion” a editat anul acesta revista „Continuu” cu nr. 13 – 14.
Și pentru că cea mai benefică metodă de dezvoltare a orașului Pătârlagele este prin *atragere de fonduri europene nerambursabile*, anul acesta am depus și primit finanțare de la o serie de cereri de finanțare după cum urmează:
– Proiect privind „Reabilitare în vederea creșterii eficienței energetice a clădirilor publice – Liceul Teoretic Radu Vlădescu” – Corp C1, C2 și C3 ” prin Planul Național de Redresare și Reziliență Componenta 10 – Fondul Local – L.3.Reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăți serviciile publice prestate la nivelul unităților administrativ-teritoriale, valoarea maximă eligibilă fiind de 6.753.549 lei – *CERERE DE FINANȚARE APROBATĂ.*
– Proiect privind „Renovarea clădirilor rezidențiale bloc C1, C3, C4 și D15 în oraș Pătârlagele” prin Planul Național de Redresare și Reziliență în documentația căruia la componenta Componenta C5 – Valul Renovării, Operațiunea A.3: Renovarea energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale, valoarea maximă eligibilă fiind de 1.054.000 lei;
– proiect privind ”Asigurarea de sisteme TIC în U.A.T. orașul Pătârlagele ” prin Programul Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 – Fondul Local, Investiția: I.1.2. Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – ITS/alte infrastructuri TIC (sisteme inteligente de management urban/local), valoarea maximă eligibilă fiind de 3.200.000 lei, – *CERERE DE FINANȚARE APROBATĂ.*
– proiect privind „ Construire blocuri de locuințe sociale în oraș Pătârlagele ” prin Programul Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 – Fondul Local
I.2 – Construirea de locuințe nZEB plus pentru tineri/ locuințe de serviciu pentru specialiști din sănătate și învățământ, valoarea maximă eligibilă fiind de 9.662.118 lei – *CERERE DE FINANȚARE APROBATĂ.*
– proiect privind „Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – Piste de biciclete la nivelul orașului Pătârlagele ” prin Programul Național de Redresare și Reziliență, Investiția I.1.4 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – piste pentru biciclete (și alte vehicule electrice ușoare) la nivel local/metropolitan, valoarea maximă eligibilă fiind de 3.101.301 lei – *CERERE DE FINANȚARE APROBATĂ.*
– proiect privind ”Construirea unei creșe eficientă energetic în orașul Pătârlagele, județul Buzău” prin Programul Național de Redresare și Reziliență, C15 Educație – Operațiunea 1 – Construirea, echiparea si operaționalizarea creșelor, valoarea maximă eligibilă fiind de 9.988.916 lei – *CONTRACT DE FINANȚARE SEMNAT.*
– proiect privind „Stații de încărcare pentru vehicule electrice în orașul Pătârlagele” prin Administrația Fondului de Mediu, Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localităţi, valoarea maximă eligibilă fiind de 1.590.000 lei.
– proiect privind „Reabilitare și asfaltare drumuri de interes local în oraș Pătârlagele” prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, valoarea totală a proiectului fiind de 16.300.000 lei – *APORBAT DE LA BUGETUL DE STAT 16.000.000 lei.*
– proiect privind „Eficientizarea energetică a clădirilor publice – Primăria Pătârlagele, grădinița Pătârlagele, școala Mușcel, corp C1 Liceul Tehnologic” prin Programul ELENA (European Local ENergy Assistance). Proiectele sunt incluse în portofoliul ELENA.
– proiect privind „Construirea unui campus școlar în oraș Pătârlagele” prin CNI, valoarea proiectului fiind de aproximativ 13.000.000 lei – *PROIECT INCLUS PE LISTA SINTEZĂ CNI.*
– proiect privind „Construirea unui dispensar medical orășenesc în oraș Pătârlagele” prin CNI, valoarea proiectului fiind de aproximativ 3.000.000 lei – *PROIECT INCLUS PE LISTA SINTEZĂ CNI.*
Dacă ați avut răbdare să citiți până aici, imaginați-vă de câtă perseverență a fost nevoie pentru realizarea acestor obiective.
În plus, nu ne lăsăm! Orice sfârșit e urmat de un nou început, așa că avem planuri mari și pentru 2023.
Cu siguranță că ne vom agita să iasă bine, astfel încât comunitatea noastră să prospere și să creștem copii într-un mediu cât mai bun pentru a deveni adulți responsabili.
Vă mulțumesc pentru susținere, pentru constructiva critică și pentru răbdare.
Ion Gherghiceanu, primarul orașului Pătârlagele