Jandarmii din Ploiești sar în ajutorul colegilor din Buzău pe perioada week-end-ului

de Stiri Buzau Media
jandarmi

jandarmiPeste 140 de jandarmi de la Buzău și Ploiești vor fi prezenți în week-end în 12 localități din județ pentru a asigura ordinea și liniștea publică la diverse manifestări, culutal-artistice, religioase și sportive.

Astfel, patrule de jandarmi vor asigura ordinea la Zilele oraşului Râmnicu Sărat, serbări câmpeneşti în localităţile Căneşti, Cozieni, Murgeşti, Valea Râmnicului, Vâlcelele, Valea Salciei,  Bisoca, Unguriu şi Siriu,  dar şi la evenimentele sportive ce urmează să aibă loc în municiupiul Buzău.

„Încărcătura operativă maximă se înregistrează în zona Poiana Pinului-Ciolanu, unde se va acţiona permanent atât cu efective din cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil, cât şi cu patrule de jandarmi montani în scopul prevenirii, pe de o parte încălcării normelor de convieţuire socială sau derulării unor acţiuni ce pot afecta ordinea şi siguranţa publică, iar pe de altă parte jandarmii montani vor supraveghea respectarea normelor de protecţie a mediului şi vor asigura intervenţia în eventualitatea unor accidente sau rătăciri în zona montană”, se arată într-un comunicat de presă remis de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Buzău.

Cum numărul de manifestări din județ este destul de mare  Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Buzău va beneficia de sprijinul unui număr de 20 de lucrători din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploieşti.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns