Loredana și Banda Agurida, la Buzău Fest!

de Stiri Buzau Media
Timp de patru zile, buzoienii, și nu numai, sunt invitați, la Buzău și Sărata Monteoru, la două festivaluri deja consacrate: Buzău Fest și Zilele Chișinăului.
Evenimentul programat să aibă loc în perioada 1 – 4 iunie 2023 va debuta în Parcul „I.C. Brătianu” de pe Bulevardul Bălcescu, cu mai multe evenimente dedicate copiilor. Va urma deja celebra paradă cu torțe a soldaților romani, a gladiatorilor și a războinicilor daci.
Pe 2 iunie, distracția se va muta pe stadionul din Sărata Monteoru, unde vor avea loc reconstituiri istorice, ateliere meșteșugărești, concerte și multe alte surprize. Publicul se va bucura de concerte de muzică populară și ușoară, capul de afiș fiind Loredana, alături de Banda Agurida.
Cele două festivaluri vor costa 600.000 lei, cu 200.000 de lei mai mult decât anul trecut. Consiliul Județean Buzăuse va pune la dispoziția buzoienilor două autobuze etajate, care vor efectua curse gratuite între Buzău și Sărata Monteoru, între orele 11.00 – 19.00.