Mai puține burse școlare pentru elevii din municipiul Buzău

de Stiri Buzau Media

Numărul burselor școlare acordate elevilor din municipiul Buzău a scăzut semnificativ, după modificarea criteriilor pentru acordarea acestor stimulente financiare.

Potrivit unui proiect de hotărâre care va fi dezbătut de Consiliul Muncipal Buzău, luni, 28 februarie, numărul copiilor care primesc burse semestrul acesta este cu peste 2.000 mai mic față de semestrul trecut.

Cea mai mare scădere este la capitolul burse de performanță. Dacă în primul semestru, Consiliul Local Buzău a aprobat alocarea a 109 astfel de burse, semestrul acesta doar doi copii vor primi stimulentul: unul de la Colegiul Tehnic și un elev de la Colegiul Pedagogic. De asemenea, numărul burselor de merit aproape s-a înjumătățit: de la 6.938 la 3.906.

Din acest semestru, bursele de merit sunt acordate doar elevilor care au medii de peste 9,50, față de pragul de 8,50, cum a fost până anul acesta, iar cele de studiu vor fi acordate începând cu media 7,50, față de 7.

 

Știri despre: