Mandat European de Arestare  pus în aplicare  de poliţiştii buzoieni

de Stiri Buzau Media

 

Ieri, 16 septembrie, poliţiştii de investigaţii criminale împreună cu poliţişti din cadrul Secţiei de poliţie rurală Cislău au depistat în localitatea Cislău, un tânăr în vârstă de 27 de ani, din localitate, urmărit internațional.

Pe numele său, autorităţile judiciare din Franţa au emis un mandat european de arestare, pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt, fapte comise pe teritoriul acestui stat.

Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, fiind reţinut pentru 24 de ore. Ulterior, magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 30 zile.

Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău și urmează a fi demarate procedurile de predare către autorităţile din Franţa.