Medicii de familie revin în centrele de vaccinare. Astăzi vor fi semnate contractele cu Primăria

de Stiri Buzau Media

După săptămâni de negocieri tensionate, astăzi s-a ajuns, în sfârsit, la un consens în problema vaccinărilor efectuate de medicii de familie. Atât ei cât și asistenții medicali vor intra, începând de astăzi, în legalitate și vor obține sumele cerute pentru activitatea pe care o desfășoara în Centrele de vaccinare.

Primăria a fost de acord să semneze contractele cu medicii de familie în forma pe care aceștia au solicitat-o. Decizia a fost luată după ce cadrele medicale au refuzat să își mai ofere serviciile acuzând lipsa unui cadru legal.

Începând de astăzi, medicii de familie au reluat vaccinarea în cele două centre mari din municpiul Buzău, Liceul Henri Coandă și Liceul cu Program Sportiv.