Metalul Buzău, pas greșit, CSM Rm. Sărat, victorie în deplasare!

de Stiri Buzau Media
Pas greșit pentru Metalul Buzău, echipă care părea, la un moment dat, desprinsă către un loc de baraj al play-off-ului. Formația buzoiană a fost învinsă, în deplasare, de Unirea Braniștea, cu 1-0, la capătul unui meci pe care l-a dominat, mai ales în partea secundă.
Formația din Braniștea a început mai bine, având câteva oportunități de a marca. La rândul lor, jucătorii de la Metalul au trecut pe lângă deschiderea scorului, dar Gîță a scos cu capul o minge care se ducea în poartă. Unirea Braniștea a deblocat tabela în minutul 30, atunci când Gabriel Răducan a transformat o lovitură de pedeapsă
După pauză, Metalul Buzău a atacat cu fundașii la centru, gazdele de la Braniștea având doar două-trei contre, pe fondul unui joc în care buzoienii alergau după egalare. În ciuda ocaziilor, buzoieni nu au reușit să înscrie. Revelația Unirea Braniștea s-a impus la final, după ce trecuse și de liderul CSM Râmnicu Sărat, cu 1-0, pe 14 aprilie.
În schimb, râmnicenii și-au bucurat suporterii, în weekend, câștigând toate punctele în deplasarea de la Bacău, cu Aerostar. CSM Rm Sărat a reușit să revină pe tabelă, după ce gazdele deschiseseră scorul, prin golurile lui Baciuț și Constantinescu.
În urma rezultatelor acestei etape, play-off-ul seriei a II-a, din Liga a 3-a, este condus autoritar de CSM Rm. Sărat, care au acumulat 52 de puncte. Pe locul secund cu 48 de puncte este Metalul Buzău, urmată la numai două puncte de Unirea Braniștea.