Muzeul Eroilor, din Buzău, inaugurat în toamnă!

La final, construcția va găzdui, la etaj, diverse exponate, iar la parter un spațiu de comemorare. Muzeul Eroilor este pe locul în care a funcționat fosta capelă și în care a locuit o familie care se îngrijea de cimitir. Scopul construirii Muzeului este de a pune mai bine în valoare, din punct de vedere cultural și turistic, Cimitirul Eroilor.
În Cimitirul Eroilor, din muncipiul Buzău, sunt înhumați opt mii de ostași români, eroi necunoscuți, din primul război mondial, la care se adaugă aproape două mii de germani, austro-ungari, ruși, bulgari, turci și italieni.
În ultimii ani, Primăria Buzău a investit și în reabilitarea bisericii, a domului și a altor obiective din incinta cimitirului.