Nereguli la regimul silvic

de Stiri Buzau Media

În data de 15 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de poliție Bisoca în timpul desfășurării atribuțiilor de serviciu pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice și a faptelor asociate din tăierea arborilor, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialelor lemnoase, au depistat pe DJ 203K, în Lopătari, un localnic în vârstă de 52 de ani, în timp ce transporta material lemnos cu  o autoutilitară.

În urma verificărilor polițiștii au stabilit faptul că avizul de însoțire pentru materialul lemons, de esenţă molid şi fag, era neconform din punct de vedere al speciei lemnului.

Poliţiştii au aplicat amendă contravențională de 3000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 171/2020 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

De asemenea, a fost luată măsura complementară de confiscare a celor aproximativ 6 mc de material lemnos, care a fost predată reprezentanților ocolului silvic.

 

Știri despre: