fbpx

Noi căderi de bolovani, la Siriu!

 

 

Cad, din nou, stânci, de pe versanți, pe drumul național 10 Buzău-Brașov, la Siriu. Un astfel de fenomen a fost înregistrat, ieri, la km 87, imediat după, pe o porțiune unde traficul se desfășoară alternativ, pe un sens. Este vorba despre un tronson prevăzut cu semafoare tocmai din cauza riscului crescut de prăbușire a bolovanilor de pe versantul extrem de fisurat. 

Drumarii au intervenit rapid și au curățat șoseaua însă riscul de prăbușire a bolovanilor persist. În acest context, șoferii care tranzitează drumul sunt rugați să circule cu prudență, să evite staționările în zonă, și să respecte semafoarele amplasate în zonă, până când situația se va stabiliza și se va putea interveni asupra carosabilului. 

Căderile de pietre se înregistrează imediat după Viaductul Stânca Teherău, acolo unde se află un versant format din stânci foarte abrupt și, în același timp, foarte fisurat. Din acest motiv, autoritățile buzoiene au luat decizia închiderii sensul de mers către Brașov și desfășurarea traficului alternativ pe un sens, semaforizat.

 

 

 

 

 

 

 

 

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult