O primă amendă dată unui buzoian pentru arderea vegetației uscate

de Stiri Buzau Media

Pompierii buzoieni au aplicat o primă amendă unui cetățean despre care martorii spun că ar fi vinovat de producerea incendiului de la Brăiești. Amenda de 5.000 lei a fost aplicată pentru arderea vegetației pajiștilor. Incendiul respectiv a fost stins prin intervenția pompierilor cu sprijinul jandarmilor, în final fiind afectată o suprafață de peste 5 hectare.

Reprezentanții Prefecturii Buzău au anunțat în perioada următoare controale drastice care se vor lăsa cu amenzi și chiar cu plângeri penale.

De la începutul anului, pompierii buzoieni au avut 320 de intervenții doar pentru stingerea incendiilor de vegetație, în urma cărora au ars peste 6.500 de hectare de vegetație uscată. Ieri, pompierii buzoieni au fost nevoiți să intervină, din nou, la un alt incendiu de vegetație, care a cuprins 80 de hectare de pășune în zona Cislău.

Știri despre: ,