Ploi şi temperaturi scăzute în weekend. Lapoviţă şi ninsoare slabă în nordul Moldovei

de Stiri Buzau Media

Ploi şi temperaturi scăzute în weekend. Lapoviţă şi ninsoare slabă în nordul MoldoveiTemperaturile vor fi din ce în ce mai scăzute sâmbătă şi duminică. Va ploua pe arii extinse, iar în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei termometrele vor arăta, în timpul zilei, temperaturi sub zero grade.

Sâmbătă şi duminică vremea se va înrăutăţi. Un ciclon de origine mediteraneană va aduce ploi pe arii extinse şi cantităţi importante de apă.

În zonele montane şi submontane vor fi local chiar şi 40 l/mp.

Temperaturile vor fi din ce în ce mai scăzute. Pentru sâmbătă şi duminică meteorologii anunţă temperaturi maxime de 3 grade Celsius.

În depresiunile din estul Transilvaniei şi nordul Moldovei, după-amiaza, vor fi temperaturi negative: minus 2 sau minus 3 grade. În aceste regiuni, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare slabă.

Vântul va sufla tare în est şi în sud, deci senzaţia de frig va fi accentuată.