Pompierii buzoieni, în alertă, din cauza arderilor necontrolate 

de Stiri Buzau Media

 

 

 

Pompierii buzoieni sunt în alertă, din cauza pericolul apariției unor noi incendii de vegetații, ca urmare a arderilor necontrolate.  

Doar în primele 6 luni ale anului, pompierii au intervenit în peste 600 de astfel de incendii, în urma căruia  au fost mistuite aproape 10.000 de hectare de mirişti, vegetație uscată, pădure și litieră. Spre comparație anul trecut, în aceeași perioadă, au fost doar 98 de incendii de vegetație. 

Având în vedere că, și toamna, oamenii dau foc vegetației uscate, pentru a curăța terenurile, pompierii buzoieni au organizat, recent, la Tisău, un amplu exercițiu de simulare a unor situații tactice ce se ivesc pe timpul misiunii de stingere a unui incendiu de vegetație uscată. Pompieri din Buzău, Râmnicu Sărat și Mărunțișu au urmat pas cu pas scenariul exercițiului menit să îi pregătească pentru a interveni prompt și a face față cu brio oricărei situații de urgență care ar putea apărea în timpul unei misiuni de stingere a unui incendiu de vegetație.