Poștașii, revendicări în plină criză a coronavirusului

de Stiri Buzau Media

Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România, cu membri în rândurile poștașilor buzoieni, cere autorităților acordarea unui  spor de periculozitate, așa cum primesc angajații sistemului sanitar și cei ai Mi­nisterului Afacerilor Interne. Ei își argumenteză cererea prin aceea că munca agenților poștali poate deveni una cu multe pericole, dat fiind că factorii merg din casă în casă pentru a duce ­be­neficiarilor pensiile și celelalte drepturi, chiar și celor care se află în izolare la domiciliu.

Printr-un memoriu al sindicatului, la care sunt afiliați peste 19.000 de angajați din domeniu, adresat premierului Orban, se cere „sprijin financiar și logistic pentru achizițio­narea și distribuirea în rețea a materialelor de protecție a salariaților și ­po­pulației, fără sincope și în cantitățile necesare, astfel cum au fost ele stabilite de Ministerul Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situații de Urgență, anume: dezinfectant pentru spațiile de lucru cu publicul, spațiile și suprafețele de lucru ale salariaților; dezinfectant corporal și dozatoare pentru public și salariați; mănuși, măști, ochelari”, precum și „sprijin financiar pentru acordarea unei indemnizații de risc salariaților expuși riscului contaminării, atât prin contact direct, cât și indirect (salariați care prelucrează trimiteri poștale, bani, colete etc)”.

Precizăm, Domnule Prim Ministru, că salariații pot intra în contact cu clienți purtători ai virusului COVID 19, la care, deși boala nu se manifestă, virusul este transmisibil. Astfel, riscul este permanent și pretutindeni pentru agenții poștali, factorii, agenți și șoferii care ­asi­gură curieratul, expuși riscului contaminării, atât prin contact direct, cât și indirect (salariați care prelucrează trimiteri poștale, bani, colete etc)“, este mesajul pe care Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România îl adresează premierului Ludovic Orban.