Primăria Buzău verifică dacă locuitorii orașului depozitează selectiv gunoaiele!

de Stiri Buzau Media
Primăria Buzău a înființat o comisie mixtă, care va controla conținutul pubelelor de gunoi pentru a vedea dacă locuitorii orașului colectează separat deșeurile.
Denumită „Inspectorul de salubrizare”, comisia și-a început deja activitatea și va verifica, atât containerele de la blocuri, cât și pe cele de la case. Atunci când colectarea separată nu se face corect, buzoienii vor găsi pe pubele un afiș de la „Inspectorul de salubrizare”. În cazul în care cetățenii vor persista în a nu sorta deșeurile înainte de a le introduce în pubelele corespunzătoare, vor primi o notificare și vor fi sancționați și de Poliția Locală. În a doua etapă, gunoiul va fi ridicat, dar în luna respectivă tariful pentru gunoiul menajer va fi dublu.
La blocuri problema este mai complicată pentru că, dacă unii dintre locatari nu vor colecta separat, sancțiunile se vor răsfrânge asupra întregii asociații de proprietari. Pentru ca cei care colectează corect gunoiul menajer să nu mai suporte plăți mai mari din cauza unora dintre vecini, Primăria Buzău are deja un proiect depus spre finanțare.