fbpx

Primăria Municipiului Buzău – DISPOZIȚIE privind convocarea în şedinţă ordinară a lunii SEPTEMBRIE 2022 a Consiliului Local al Municipiului Buzău

 

 

Primarul municipiului Buzău, judeţul Buzău:

Având în vedere:

– prevederile art. 133, alin. (1), art. 134, alin. (1), lit. a), art. 139, alin. (5), lit. c), art. 196, alin. (1), lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

 

DISPUNE:

 

  ART. 1.- Se convoacă Consiliul Local al Municipiului Buzău în şedinţă ordinară, pentru MARȚI, 20 SEPTEMBRIE 2022, ora 11:00, şedinţă care va avea loc în sediul Consiliului Local al Municipiului Buzău, situat în municipiul Buzău, Piaţa Daciei, nr. 1, în Palatul Comunal, etaj 1, sala Stan Săraru (sala 24).    

Proiectul ordinii de zi al şedinţei este următorul

 

  1. Proiect de hotărâre nr. 172/01.09.2022 pentru valorificare partizi din produse accidentale I din Pădurea Crâng;
  2. Proiect de hotărâre nr. 173/01.09.2022 privind aprobarea dobândirii de către Municipiul Buzău a unui teren intravilan, categoria de folosință arabil, situat în municipiul Buzău, Tarlaua 33, Parcela 473, teren ce face obiectul renunțării la dreptul de proprietate de către soţii M.M și M.L.;
  3. Proiect de hotărâre nr. 174/02.09.2022 privind darea în administrarea unor unități de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică din municipiul Buzău a imobilelor (construcții și terenuri aferente) proprietate publică a municipiului Buzău, în care își desfășoară activitatea – 2;
  4. Proiect de hotărâre nr. 175/02.09.2022 privind aprobarea modificării 9 a Hotărârii Consiliului Local nr. 3/30.01.2020 privind contractarea unei finanţări rambursabile prin credit bancar pentru realizarea obiectivelor de investiţii de interes public local;
  5. Proiect de hotărâre nr. 176/02.09.2022 privind aprobarea modificării 2 a Hotărârii Consiliului Local nr. 42/25.03.2021 privind contractarea unei finanțări rambursabile prin credit bancar pentru realizarea obiectivelor de investiții de interes public local;
  6. Proiect  de  hotărâre  nr. 177/05.09.2022 pentru aprobarea  Studiului de fezabilitate privind „Stabilirea zonelor unitare de alimentare cu energie termică a sistemului centralizat din cadrul municipiului Buzău”;
  7. Proiect de hotărâre nr. 184/07.09.2022 pentru aprobarea finanțării activității cluburilor sportive de drept public și privat înființate pe raza UAT Municipiul Buzău ȋn anul 2022, în cadrul Programului sportiv de utilitate publică “Promovarea sportului de performanță”, în anul 2022- sesiunea 2;
  8. Proiect de hotărâre nr. 185/09.09.2022 pentru aprobarea Studiului de fundamentare Pădure Parc (Municipiul Buzău, UP I Pădurea Crâng – Buzău, Parcelele 52-64, 69, 70, 92 – conform amenajament 2013 și parcelele 52-64, 69, 70, 92-98 – conform amenajament 2022, județul Buzău);
  9. Proiect de hotărâre nr. 186/12.09.2022 privind aprobarea suportării din bugetul local a cheltuielilor cu cazarea și masa elevilor înscriși în sistemul de învățământ dual;
  10. Proiect de hotărâre nr. 187/13.09.2022 privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici la faza PT (proiect tehnic) ai obiectivului de investiții publice ”Consolidare, restaurare și punere în valoare a Complexului hipic Alexandru  Marghiloman – Casa de oaspeți, grajduri și amenajare teren și piste, Strada Plantelor nr. 8B- municipiul Buzău”;
  11. Proiect de hotărâre nr. 188/13.09.2022 pentru aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de intervenție și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții ”Reabilitare și modernizare infrastructură rutieră, pietonală și amenajare spații verzi pe străzi din municipiul Buzău și parcări în cartierele Broșteni și Dorobanți 1, municipiul Buzău, județul Buzău”;
  12. Proiect de hotărâre nr. 189/13.09.2022 privind repartizarea unor locuinţe pentru tineret, construite în regim de închiriere prin Agenţia Naţională de Locuinţe în municipiul Buzău şi rămase vacante pe perioada exploatării acestora; 
  13. Proiect de hotărâre nr. 190/13.09.2022 pentru aprobarea trecerii unui teren, din domeniul public al municipiului Buzău şi administrarea Societăţii Comerciale „URBIS – SERV” S.R.L. Buzău în domeniul public al statului, în vederea dării în administrarea Băncii de Resurse Genetice Vegetale – pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale Buzău;
  14. Proiect de hotărâre nr. 191/13.09.2022 privind participarea Municipiului Buzău la Programul privind casarea autovehiculelor uzate, program finanţat din „Fondul de mediu”, cât şi a aprobării depunerii cererii de finanţare şi a cheltuielilor legate de programul pentru casarea autovehiculelor uzate din Municipiul Buzău;
  15. Proiect de hotărâre nr. 192 din 14.09.2022 privind luarea unor decizii legate de Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Societăţii Comerciale “RER SUD” S.A., din data de 21.09.2022; 
  16. Proiect de hotărâre nr. 193/14.09.2022 privind desemnarea reprezentanţilor consiliului local în consiliile de administraţie şi  în comisiile pentru evaluarea şi asigurarea calităţii din unităţile cu personalitate juridică ale învăţământului preuniversitar de stat şi particular din municipiul Buzău pentru anul școlar 2022 – 2023;
  17. Proiect de hotărâre nr. 194/14.09.2022 pentru aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de intervenție și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții ”Lucrări pentru asigurarea siguranței circulației pe rampele pasajelor Metalurgica peste C.F. și DN 2B, municipiul Buzău, județul Buzău”;
  18. Proiect de hotărâre nr. 195/14.09.2022 privind rectificarea 4 a bugetului municipiului Buzău, pe anul 2022;
  19. Proiect de hotărâre nr. 196/14.09.2022 pentru revocarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Buzău nr. 214 din 16.09.2020 privind predarea către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A., a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii Proiect tip – „CONSTRUIRE SALĂ DE SPORT „IAZUL MORILOR”, MUNICIPIUL BUZĂU, JUDEȚUL BUZĂU”;
  20. Proiect de hotărâre nr. 197/14.09.2022 pentru aprobarea încheierii unui Acord de Parteneriat între UAT Municipiul Buzău și Fundația Umanitară Agrinvest, pentru realizare complex de sănătate -spital municipal, pe teritoriul municipiului Buzău;
  21. Proiect de hotărâre nr. 198/14.09.2022 privind alegerea preşedintelui de şedinţă al Consiliului Local al Municipiului Buzău pentru perioada octombrie-decembrie 2022;
  22. Diverse.

 

ART. 2.- Proiectele de hotărâri prevăzute la art. 1 vor fi puse la dispoziția consilierilor locali în format electronic.

Materialele prevăzute la art. 1, precum și alte înscrisuri despre care se face vorbire în cuprinsul proiectelor, pot fi studiate, în format letric, de consilierii locali, la cabinetul Secretarului General al Municipiului Buzău.

 

ART. 3.- Proiectele de hotărâri au fost inițiate de primarul municipiului Buzău. 

 

ART. 4.- În preambulul proiectelor de hotărâri prevăzute la art. 1 au fost indicate Comisiile de specialitate la care acestea au fost trimise spre avizare.

 

ART. 5.- Proiectele de hotărâri se regăsesc pe pagina de internet a primăriei, www.primariabuzau.ro

 

ART. 6.- Secretarul General al Municipiului Buzău, prin intermediul Serviciului Relaţii cu Publicul, Organizare Alegeri, Îndrumarea Cetăţenilor şi Secretariat, va asigura aducerea la cunoştinţă publică a prevederilor prezentei dispoziţii.

 

 

 

 

 

 

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult