Problema câinilor maidanezi, fără rezolvare. CLM obligat de Prefectură să revoce o hotărâre de luna trecută

La loc comanda! După ce luna trecută au votat ca Urbisul să se ocupe în totalitate de gestionarea patrupedelor, astăzi, consilierii municipali vor anula hotărârea. Asta după ce Prefectura a stabilit la controlul legalității actelor că hotărârea din 31 martie 2016 a Consiliului Local Municipal care modifică hotărârea din 2014 privind înființarea și funcționarea Serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân a fost adoptată cu nerespectarea prevederilor legale.
Potrivit hotărârii CLM de luna trecută, URBIS ar fi trebuit să se ocupe atât de prinderea, cât şi de tratarea şi, acolo unde era cazul, de eutanasierea câinilor. Însă, s-a stabilit că această aruncare a atribuţiilor între instituţii este ilegală, aşa că se va reveni la formula iniţială, adică medicul veterinar care se ocupa de padocul în care sunt adăpostiţi maidanezii adunaţi de pe străzi va avea contract cu Primăria, pentru eutanasierea celor bolnavi, şi cu Urbisul pentru hrănirea şi tratarea acestora.
Astfel, Consiliului Local Municipal are sarcina să rezolve problema câinilor fără stăpân în municipiu.