Proiectul legislativ privind pensiile speciale, adoptat tacit de Senat

de Stiri Buzau Media

Senatul a adoptat, miercuri, tacit, un proiect legislativ care prevede anularea pensiilor speciale ale mai multor reprezentanți, precum, Avocatului Poporului, deputaților și senatorilor, diplomaților, dar și ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești. Proiectul a fost inițiat de mai mulți parlamentari din PMP, și a fost adoptat miercuri, de către Senat, termenul limită de dezbatere și adoptare fiind data de 26 decembrie.
,,Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare abrogarea prevederilor referitoare la pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, ale personalului Curții de Contruri, ale membrilor Corpului diplomatic consulat al României, ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și ale personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, ale funcționarilor publici parlamentari, a Avocatului Poporului, precum și abrogarea dispozi/iilor privind indemniza/iile pentru limita de vârstă ale deputaților și senatorilor”, prevede propunerea legislativă.
De asemenea, „se preconizează modificarea art 1 al Legii nr 49/1991 privind acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și a văduvelor din război, abrogarea alin 2 și 3 ale art 11 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război”.   „Sursa de finanțare pentru acoperirea creșterii cheltuielilor cu recompensele acordate invalizilor de război, veteranilor de război, văduvelor de război și văduvelor de veterani de război, precum și urmașilor personalului armatei decedat în teatre de operații va fi asigurată prin abrogarea pensiilor de serviciu aflate în afara principiului contributivitații, jurisprudenței Curții Constituționale și practicii statelor NATO„, se arată în expunerea de motive ale proiectului legislativ. Senatul a fost în acest caz primul for sesizat, decizională fiind Camera Deputaților.