Rețea de traficanți de droguri, destructurată de polițiștii buzoieni

de Stiri Buzau Media

O nouă rețea de traficanți de droguri a fost destructurată de polițiștii buzoieni.

Oamenii legii au descins, ieri seară, la 32 de locuințe din Buzău, Galaţi, Brăila, Vrancea şi Tulcea. Douăzeci de persoane au fost duse la audieri, iar opt dintre ele și-au petrecut noaptea în arest. La percheziții au fost ridicate 90 de grame de substanţe care păreau a fi etnobotanice, cannabis pulbere și semințe, zeci de mii de lei și 19 telefoane mobile.

Potrivit anchetatorilor, din 2021 şi până în prezent, 20 de persoane, cu vârste între 16 şi 56 de ani, constituite într-o rețea s-ar fi aprovizionat cu droguri de risc şi substanţe cu efect psihoactiv de la persoane din Galaţi şi Brăila, pe care le-ar fi vândut în Buzău. O parte din droguri ar fi fost introduse, în diverse penitenciare, unde ar fi fost vândute deţinuţilor.