fbpx

Rezultate slabe ale elevilor buzoieni la simulările pentru “bac” și evaluare națională

Rezultate extrem de slabe obținute de elevii buzoieni, atât la simularea examenului de bacalaureat, cât și la cea a evaluării naționale.

Cel mai slab procent a fost înregistrat în rândul viitorilor absolvenți de liceu, unde nici 47 % dintre elevii care au participat la simulare nu au obținut medii peste 6. Grav este că trei licee, Liceul Tehnologic Pătârlagele, Liceul Tehnologic Lopătari și Liceul „Victor Frunză” din Râmnicu Sărat au un procent de promovare de 0%. Cel mai mare procent de promovare îl are Colegiul Național Hasdeu : 82,71%.

În ceea ce-I privește pe elevii de clasa a VIII-a, procentul mediilor peste 5 a fost de aproape 64%, la proba de matematică fiind înregistrate cele mai mici note.

După vacanța de Paști, unitățile de învățământ din județ vor face analiza rezultatelor și vor fi nevoite să ia măsuri de remediere.

Ieri, a fost ultima zi de școală, înainte de vacanța de Paști. Elevii vor reveni în bănci pe data de 2 mai.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult