România, condamnată de CEDO pentru încălcarea prezumţiei de nevinovăţie în cazul unuia dintre vinovații de producerea tragediei de la Mihăileşti

de Stiri Buzau Media
Explozia_de_la_Mihailesti_3

Explozia_de_la_Mihailesti_3Unul dintre cei trei condamnaţi pentru accidentul de la Mihăileşti din 2004 a fost despăgubit de CEDO cu suma de 3600 de euro. Este vorba despre Ionel Ionuț Neagoe, unul dintre patronii găsiți vinovați de tragedia produsă la Mihăilești în mai 2004. Neagoe s-a plâns de încălcarea prezumţiei de nevinovăţie în procesul său, prin declaraţiile făcute de fostul preşedinte Traian Băsescu şi de o judecătoare iar CEDO i-a dat dreptate.

Cei trei inculpaţi în dosarul privind tragedia din mai 2004, când 18 oameni au murit lângă localitatea buzoiană Mihăileşti, iar alte 13 persoane au fost rănite, au fost condamnaţi, definitiv, pe 3 martie 2008, la câte patru ani de închisoare cu executare, de Curtea de Apel Galaţi.

Ion Gherghe, directorul Combinatului Chimic Doljchim, Mihai Gună şi Ionel Neagoe, administratorii celor două societăţi de transport implicate în accident, Ney Transport SRL şi respectiv Mihtrans SRL, fuseseră condamnaţi tot la câte patru ani de închisoare cu executare şi de Judecătoria Focşani. Ei au făcut apel şi au fost achitaţi de Tribunalul Vrancea. În urma recursului făcut de procurori şi de 37 de părţi civile din dosar, Curtea de Apel Galaţi a decis condamnarea.

După decizia Tribunalului Vrancea, preşedintele de atunci, Traian Băsescu, declara: „Vă daţi seama că este dificil pentru un preşedinte să contrazică o decizie a instanţei, dar am înţeles că nu este definitivă şi irevocabilă. Este o cale de atac şi cred că obligaţia pe care o au cei care au făcut plângere este să meargă mai departe. Nu pot discuta hotărârea judecatorească, dar pare nedreaptă, când transportul se făcea in condiţii ilegale, fără acte, fără maşină bine pusă la punct. Mi se pare nedrept”.

Ulterior, preşedintele Curţii de Apel Galați, Gina Ignat, în calitate de purtător de cuvânt, declara jurnaliştilor că „probabil, completul Curţii de Apel va modifica sentinţa tribunalului”.

Ionel Ionuţ Neagoe a făcut plângere la CEDO pe 16 mai 2008, invocând încălcarea dreptului său la prezumţia de nevinovăţie. Curtea a respins plângerea în ceea ce priveşte declaraţia lui Traian Băsescu, pentru că Neagoe depăşise termenul de şase luni pentru înaintarea ei. Dar, referitor la declaraţia magistratului, judecătorii de la CEDO au apreciat că aceasta nu s-a limitat la a informa asupra procesului, ci a inclus o opinie personală privind vinovăţia inculpatului.

Astfel, CEDO a obligat statul român la plata a 3600 de euro către administratorul uneia dintre firmele de transport implicate și responsabile de tragedia de la Mihăilești în urma căreia au murit 18 oameni iar 13 au fost răniți grav.

 

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns