S-a dat startul sărbătorilor de iarnă, la Buzău!

Sărbătorile de iarnă au început oficial, aseară, la Buzău. În premieră, Consiliul Județean a organizat un târg de Crăciun în Grădina Publică a Centrului Muzeal I.C. Brătianu, recent inaugurat.

Mai multe căsuțe din lemn, decorate cu ghirlande, i-au întâmpinat pe  iubitorii de tradiție cu produse specifice sărbătorilor de iarnă. Noul târg a fost luat cu asalt de cei mici, care au fost cei mai încântați de feeria de lumini. Târgul de Crăciun, organizat de Consiliul Județean va fi deschis, zilnic, între orele 14.00 și 19.00, până pe 23 decembrie. Pe 21 decembrie în târg va avea loc un concert de colinde susținut de Cornelia și Lupu Rednic, iar copiii se vor întâni cu Moș Crăciun și vor primi cadouri.

Tot aseară au fost inaugurate în Parcul Crâng, Târgul de Crăciun și Orășelul Copiilor. Primăria municipiului Buzău, organizatoarea acestor evenimente, a decis ca plasa de lumini din târg să fie prinsă de Obelisc, ceea ce a creat o atmosferă de poveste. Pe aleea dinspre Poarta Crângului au fost montate zeci de căsuțe și mai multe rulote cu produse de sezon. De asemenea, pentru că spațiul este mult mai generos decât în centrul orașului, în Parcul Crâng au fost aduse și comedii. Ca și în alți ani, în Târgul de Crăciun, spre seară, vor avea loc mai multe spectacole.

Tot în Parcul Crâng va fi organizat și Revelionul. Este pentru prima dată când evenimentele organizate de Primăria Buzău, de sărbători, nu mai au loc pe platoul din Piaţa Dacia, deoarece zona centrală a orașului se află încă în reabilitare.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult