Scandalagii înarmaţi cu săbii au ameninţat agenţii de pază ai unei agenţii sportive

de Stiri Buzau Media

35Doi bărbaţi de etnie romă au ajuns pe mâinile poliţiştilor după ce au provocat un scandal într-o casă de pariuri sportive din cartierul Micro 14. Cei doi au intrat, azi noapte, în local şi s-au arătat deranjaţi de prezenţa agenţilor de pază, pe care au început să îi înjure şi să îi ameninţe. Ba mai mult, agresorii au încercat să îi intimideze pe agenţii de pază spunându-le că nu le ste frică de aceştia şi nimeni nu are ce să le facă. Câteva ore mai târziu, scandalagiii au mers la autoturismul pe care îl aveau parcat în apropierea agenţiei de pariuri de unde au luat câteva săbii cu care au început să ameninţe. În acel moment, agenţii de pază au intervenit în forţă, au folosit spray-uri lacrimogene şi astfel i-au alungat pe tinerii puşi pe scandal. La faţa locului au ajuns şi poliţiştii, care au ridicat înegistrările video, în baza cărora au reuşit să îi identificepe agresori. Cei doi au fost indentificaţi în aceată dimineaţă şi au fost duşi la sediul Poliţiei pentru a da declaraţii. Şi agenţii de pază vor povesti oamenilor legii ce s-a întâmplat în agenţia de pariuri, urmând ca poliţiştii să stabilească şi câteva pedepse în acest caz.

UPDATE:

Scandalul ar fi pornit, potrivit anchetatorilor, după ce agenții de pază s-ar fi șicanat în trafic cu cei doi tineri de etnie romă. S-a întâmplat sâmbătă în jurul orei 21,00, când primii, aflați în misiune, nu ar fi acordat prioritate de trecere pe bulevardul Stadionului mașinii în care se aflau cei doi indivizi. Aceștia ar fi urmărit o perioadă mașina de intervenție prin oraș, dar, la un moment dat au renunțat și s-ar fi retras în agenția de pariuri din cartierul Micro, unde cei doi indivizi, obișnuiesc să joace la aparate.

În jurul orei 22,30, agenții de pază au intrat în agenția de pariuri iar cei doi indivizi, de 26 și 33 de ani, de pe strada Gogu Vigatus, care i-au recunoscut pe agenți, au început să le adreseze injurii. Agenții de pază i-ar fi poftit afară pe motiv că tulbură liniștea publică, însă unul dintre tineri a mers la mașină și ar fi scos din portbagaj un obiect care semăna cu o sabie. Unul dintre agenți ar fi scos și un spray lacrimogen ceea ce i-a făcut pe scandalagii să se retragă. Cei doi au dispărut imediat cu autoturismul cu care veniseră. La scurt timp au ajuns la fața locului și polițiștii care au aflat motivul scandalului.

După audierea celor patru, procurorul va stabili măsurile legale ce vor fi luate în cauză.

UPDATE:

În urma audierilor, tânărul de etnie romă de 27 de ani a fost reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, pentru amenințare, iar luni va fi prezentat la Parchet pentru stabilirea măsurilor care se impun. Cercetările în dosar se desfășoară, în continuare, pentru tulburarea liniștii și ordinii publice.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns