Se vând copacii uscați din Crâng!

de Stiri Buzau Media

Consiliului Local Municipal Buzău va stabili, mâine, 13 iulie, prețul de pornire pe metrul cub la licitațiile pentru vânzarea lemnului tăiat din pădurea Crâng. 

Într-o primă etapă, autoritățile și-au propus să elimine ulmii uscați din dreapta și din stânga aleii principale, copaci afectaţi de o ciupercă asiatică, pentru care specialiştii nu au găsit niciun leac.  Este vorba despre aproximativ 600 de metri cubi, lemn care ar urma să fie vândut. 

Marcarea copacilor bolnavi care urmează să fie extrași din pădurea Crâng a început încă din primăvara trecută  și va fi continuată până când vor fi însemnați în totalitate. 

Pădurea Crâng a reintrat în posesia Primăriei Buzău în luna ianuarie a acestui an, după 141 de ani. Autoritățile buzoiene s-au angajat să regenereze Crângul, rămășiță a celebrei păduri Codrii Vlăsiei, prin plantarea de puieți care să completeze zonele din care au fost extrași ulmii uscați.