Siriu | Incendiu izbucnit la o locuință

Un incendiu de proporții se manifestă, la această oră, în satul Muscelușa, din comuna Siriu.
Din primele informații, se pare că 3 clădiri ar fi fost cuprinse de foc.
Patru persoane au suferit atacuri de panică, din care două au fost preluate de ambulanța SMURD, care le transportă la Spitalul Orășenesc Nehoiu. Pentru acordarea primului ajutor în cazul celorlalte două persoane, intervin două asistente de la SAJ Buzău, aflate în tură liberă.
La fața locului, intervin echipaje ISU de la Nehoiu și Pătârlagele.
Prefectul județului Buzău, Daniel-Marian Țiclea, în calitate de președinte al Comitetutului Județean pentru Situații de Urgență Buzău, a dispus dislocarea de resurse suplimentare la Siriu. Astfel, alte două echipaje sunt în deplasare către Siriu iar SAJ Buzău a suplimentat cu o ambulanță, care este în deplasare, de la stația Pârscov. De asemenea, la fața locului se deplasează și prim adjunctul ISU Buzău, locotenent-colonel Pascu Loren.

”Din primele informații pe care le avem, patru persoane au suferit atacuri de panică în momentul în care și-au văzut agoniseala cuprinsă de foc. La fața locului sunt mobilizate mai multe autospeciale de la ISU Buzău, dar am dispus suplimentarea efectivelor pentru stingerea cât mai rapidă a focului și limitarea pe cât posibil a pagubelor. Acțiunea este în dinamică, fiind îngreunată și de vânt, dar pompierii intervin prompt pentru lichidarea focului”, a declarat prefectul județului Buzău, Daniel-Marian Țiclea.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult