Șoferii pot prezenta polițiștilor asigurarea RCA și pe telefon sau tabletă

de Stiri Buzau Media

Începând de astăzi, șoferii vor putea face dovada asigurării RCA în mai multe feluri, inclusiv cu ajutorul dispozitivelor mobile, potrivit unui act normativ al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

Până acum, existența unei polițe de asigurare auto obligatorie se făcea exclusiv prezentând varianta tipărită a poliței.

Potrivit normei Norma ASF 36/2020, care a apărut aseară în Monitorul Oficial și va intra joi în vigoare, dovada asigurării RCA va putea fi făcută inclusiv cu contractul de asigurare, nu doar cu polița de asigurare. Iar ambele acte vor putea fi prezentate în format tipărit sau în format electronic.

Totodată, din noua normă reiese că, în lipsa acestor acte, existența asigurării RCA va putea fi verificată de autorități direct în baza lor de date, dar acest lucru se va aplica doar pentru asigurările obligatorii emise în România.

Regula prezentării în format tipărit sau electronic va fi aplicabilă și în cazul asigurărilor RCA emise în alte state, care au valabilitate pe teritoriul României.

Știri despre: , ,