Spitalul CFR din Buzău, dorit și de Ministerul Afacerilor Interne

Precizarea aparține prefectului de Buzău, Daniel Țiclea, care spune că Ministerul Afacerilor Interne dorește să preia structuri de la Ministerul Transporturilor, inclusiv Spitalul CFR din Buzău, mai ales partea de ambulatoriu.
Cert este că, unitatea medicală, aflată deocamdată în subordinea Ministerului Transporturilor, are nevoie de două investiții urgente. Prima vizează achiziționarea unei centrale proprii întrucât Primăria Buzău vrea debranșarea obiectivului din cauza pierderilor de agent termic de la actualul sistem de termoficare. A doua investiție, majoră și necesară, este achiziționarea unui computer tomograf.