fbpx

Spitalul Județean Buzău, la un pas de colaps. Medicii sunt pentru DEMISIA ÎN BLOC

Spitalul Județean Buzău, la un pas de colaps. Medicii sunt pentru DEMISIA ÎN BLOCSpitalul Județean Buzău este la un pas de a fi închis după ce mare parte dintre halatele albe au semnat pentru demisia în bloc. Este vorba despre circa 75 la sută dintre medicii care lucrează în spital și care sunt deciși să demisioneze în bloc, nemulțumiți de salarii, de condițiile în care trebuie să lucreze, de faptul că tot mai mulți colegi preferă să plece în străinătate pe bani mai mulți iar volumul de lucru pentru cei rămași este insuportabil.

De foarte multă vreme suntem singurii care protejăm interesele cetățenilor, dacă cerem condiții mai bune în spitale, cerem pentru pacienți,  faptul că suntem din ce în ce mai puțini este cauzat și de atitudinea guvernanților care le transmit medicilor nemulțumiți că dacă nu le convine să-și ia bagajele și să plece. E o desconsiderare, o lipsă de respect pentru anii noștri din pregătire, pentru pacienți, nu se mai poate continua așa , mai jos statul nu ne poate împinge. Vrem să recurgem la un protest care să fie perceput acut de guvernanți,  ar putea fi grevă generală sau demisia in bloc, pentru care au optat circa 75 la sută din medicii Spitalului Județean – a declarat dr. Victor Ioniță, liderul Sindicatului Independent al Medicilor din Buzău.

Conducerea Spitalului Județean Buzău nu este de acord cu ce au în plan medicii care lucrează în unitatea sanitară întrucât o demisie în bloc a specialiștilor ar genera un adevărat dezastru. Spitalul nu va mai putea funcționa, va trebui să fie închis  iar buzoienii lăsați în voia sorții.

Demisia în bloc a medicilor din unitate este o opțiune a sindicatului medicilor. Problema direcției e să avem totuși un dialog cu sindicatul, să explicăm că la momentul actual creșterea de 25 la sută a salariilor e un efort deosebit pe care unitatea trebuie să l facă. La acest moment și creșterea de 25 la sută este un efort deosebit. Dacă își vor da demisia spitalul se va închide, nu se pune problema să funcționeze la cota de avarie pentru că nu va fi posibil – susține dr. Stanciu Paraschiv, director medical Spitalului Județean Buzău, Stanciu Paraschiv.

Managerul Spitalului, Claudiu Damian, a precizat că până acum la secretariatul instituției nu a fost depus un document oficial privind demisia în bloc a medicilor și transmite halatelor albe să  se gândească de două ori înainte de a face un asemenea pas.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult