fbpx

Tronsonul autostrăzii Buzău-Focșani, aproape 18 milioane de euro kilometrul

Un nou tronson al Autostrăzii Moldovei urmează să fie scos la licitație, după ce dintre Ploiești și Buzău.

Este vorba despre „Autostrada Buzău – Foc­șani“ pentru care Ministerul Transporturilor a supus dezbaterii publice indicatorii tehnico-economici ai investiției. Tronsonul Buzău-Foc­șani va avea o lungime de 82,44 kilometri, iar valoarea totală a investiției este de 7,26 miliarde de lei. Prin urmare, fiecare kilometru din această autostradă va costa 18 milioane de euro.

Pe acest traseu sunt prevăzute șase noduri rutiere, două parcări de scurtă durată, câte una pe ambele părți ale autostrăzii și patru spații de servicii. De asemenea, vor fi și 23 poduri pe auto­stradă,  15 structuri peste autostradă și 3 pasaje pe autostradă, peste calea ferată.

În județul Buzău, acest tronson al autostrăzii va traversa localitățile Buzău, Râmnicu Sărat, Vadu Pașii, Cochirleanca, Ziduri, Valea Râmnicului și Râmnicelu.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult