fbpx

U.P.U. Buzău, modernizată cât de curând

Lucrările de reabilitare a Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău vor începe cât de curând, după aproape trei ani de când a fost semnat contractul de finanțare cu bani europeni a investiției.

Consiliul Județean Buzău a aprobat, ieri, într-o ședință extraordinară, un proiect de hotărâre prin care s-a actualizat valoarea totală a proiectului. Valoarea investiției este 5 milioane de euro, Consiliul Judeţean Buzău contribuind cu două treimi din sumă, restul fiind contribuția Uniunii Europene.

Extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe presupune construirea unui alt corp de clădire, subsol şi parter, paralel cu actualul imobil cu care va comunica printr-un culoar de legătură şi care va extinde suprafaţa totală la peste 1.000 de metri pătraţi, la parter, şi aproape 1.000 de metri pătraţi, la subsol, unde va fi amenajată şi o parcare de 800 de metri pătraţi. Durata de implementare a proiectului este de 24 de luni.

În momentul începerii lucrărilor de reabilitare, Unitatea de Primiri Urgenţe va rămâne funcţională din punct de vedere medical, pentru că se va lucra în paralel, prin amenajarea de module şi compartimentări, astfel încât pacienţii să nu aibă de suferit.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult