Dorin Valeriu Bădulescu: Toate deziformările aduse în spațiul public de președintele Diaconescu și de câțiva foști membri de partid au fost demontate astăzi de instanța judecătorească

de Stiri Buzau Media

Am fost acuzați de puci, de lipsa de reprezentativitate, de interese obscure, au fost terfeliți colegii și familiile lor pe rețele de socializare. Pentru a se clama dreptatea absoluta colegii au fost chemați in judecată și s-a încercat demontarea celui mai firesc element in politica: întoarcerea către baza partidului, in Congres. Tribunalul București a respins cererea formulată de domnul Diaconescu prin care acesta dorea să blocheze Congresul din 19 februarie și, implicit, exprimarea democratică în PMP. Mergem mai departe, așa cum au decis forurile statutare, iar Congresul de sâmbătă, 19 februarie, va însemna un nou început pentru PMP și pentru o Românie creștin-democrată.  Un nou început pe care membrii PMP și susținătorii partidului îl așteaptă și îl merită.

Dorin Valeriu Bădulescu