Negocierile PNL, PSD și UDMR de astăzi au fost anulate

Negocierile dintre PNL, PSD și UDMR programate pentru a continua miercuri au fost anulate, au declarat pentru HotNews surse politice. Florin Cîțu, Marcel Ciolacu și Kelemen Hunor au avut o întâlnire fulger la Guvern, fără a ajunge la un consens pe tema nominalizării premierului. Potrivit surselor citate, liberalii ar urma să aibă o întrevedere în cursul serii, la vila Lac, cu președintele Klaus Iohannis. Reamintim că PNL și PSD au votat în forurile statutare ca premierul să fie numit prin rotație de cele două partide dar nu au căzut de acord cine va face prima nominalizare.

Prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu a declarat la Parlament că întâlnirea s-a amânat pentru că “a existat o schimbare de program a colegilor de la PNL”. Grindeanu a mai spus că cel mai probabil întâlnirea va fi reprogramată. “În acest moment, mi-aș fi dorit ca azi să închidem discuțiile pe programul de guvernare”, a precizat Grindeanu.

 

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult