Planurile Guvernului Orban pe termen scurt

de Stiri Buzau Media

Ludovic Orban a vobit luni, în Parlament, într-un discurs important înainte de votulul privind Guvernul PNL, despre planurile pe care le are alături de miniștrii săi. Liderul liberal spune că în urma învestirii va sta la guvernare cel mult un an, iar programul de guvernare a fost conceput ținând cont de aceste detalii.

Pe termen scurt, Guvernul PNL își propune aprobarea unei rectificări bugetare, asigurarea pregătirii pentru iarnă, nominalizarea noului comisar european, amânarea pensionării magistraților sau elaborarea bugetului pe anul 2020. Obiectivele asumate de Guvernul PNL vizează întărirea democrației, a statului de drept, a ordinii și siguranței publice, asigurarea unei justiții independente. De asemenea, noul Executiv își propune eficientizarea activității Guvernului și a administrației, primul pas fiind realizarea unui audit în instituțiile publice.

Felicit parlamentarii care au decis să fie prezenți, deși nu fac parte din niciuna dintre formațiunile care au susținut Guvernul, parlamentarilor independenți, parlamentarilor PRO România. O mulțumire specială parlamentarilor minorităților naționale și tot ce am discutat rămâne respectat.

Acest guvern are un mandat limitat: durata maximă este de un an de zile și tot ce am inclus în programul de guvernare pleacă de la această constrângere.
La ora actuală, foarte multe instituții riscă să-și lase angajații fără salarii. E fundamentală adoptarea unei OUG de rectificare bugetară, care să permită plățile vitale în toate instituțiile.

Situația pregătirii pentru iarnă este dezastruoasă. Stăm extrem de prost cu stocurile energetice. România a rămas ultima țară care trebuie să nominalizeze comisarul european. Trebuie adoptată legea bugetului de stat pentru anul viitor.

O altă urgență care poate fi rezolvată de Parlament, dar un guvern legitim poate rezolva acest lucru: pensionarea anticipată a magistraților. Dacă nu se amână sau abrogă acest termen, justiția va fi blocată complet.

Doar un Guvern învestit de Parlament, doar un guvern legitim poate rezolva problema conducerii parchetelor. Toate parchetele sunt conduse de interimari și care în mod evident nu pot să aplice politica pe care o urmează în domeniul penal statul român.

O prioritate este adoptarea măsurilor pentru evitarea riscului de dezangajare a fondurilor europene. Riscăm să pierdem 600 de milioane de euro în acest an, iar anul viitor 3,2 miliarde de euro, mai ales din cauza că pe POIM nu s-a semnat aproape niciun contract din marile proiecte.

Trebuie să realizăm depesedizarea administrației.

Trebuie să ne asumăm să facem o justiție independentă în România, fără ingerința politicului și a altor instituții. Trebuie să ne asumăm ridicarea MCV”, a declarat Ludovic Orban în discursul din Parlament de dinaintea votului pentru învestirea Guvernului.

Între obiectivele specifice în domeniul economic, PNL își propune corectarea problemelor generate de OUG 114, eliminarea supraccizei la carburanți și a taxării part-time.

Măsuri urgente:

  • Adoptarea Ordonanței de Urgență privind restructurarea Guvernului.

  • Asigurarea condițiilor pentru buna organizare a alegerilor prezidențiale din 10 noiembrie și 24 noiembrie.

  • Nominalizarea candidatului pentru funcția de Comisar european din partea României.

  • Rectificarea Legii bugetului de stat și a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 2019.

  • Elaborarea proiectelor Legii bugetului de stat și a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020.

  • Organizarea examenului de rezidențiat pentru absolvenții făcultăților de medicină.

  • Pregătirea infrastructurii de transport și a sectorului energetic pentru perioada de iarnă.

  • Avizarea proiectului de Lege pentru abrogarea recursului compensatoriu și consolidarea serviciului de probațiune pentru monitorizarea condamnaților eliberați condiționat.

  • Inițierea procedurilor pentru desemnarea titularilor la conducerea parchetelor.

  • Prorogarea intrării în vigoare a prevederilor referitoarea la pensionarea magistraților de la 1 ianuarie 2020.

  • Desecretizarea documentelor din MAI necesare în ancheta privind Dosarul 10 august.

  • Adoptarea măsurilor necesare pentru a evita riscul de dezangajare a fondurilor europene și pentru soluționarea situațiilor care fac obiectul procedurilor de infringement.

Obiectivele specifice asumate

Obiective care întăresc democrația, statul de drept, ordinea și siguranța publică

  • Organizarea și desfășurarea corectă a alegerilor prezidențiale în noiembrie 2019, a alegerilor locale și a alegerilor parlamentare din 2020.
  • Revizuirea legislaţiei din domeniul justiţiei pentru a elimina intervenţiile nocive din ultimii trei ani și pentru ca aceste acte normative să fie puse în acord cu avizele Comisiei de la Veneţia și cu rapoartele Comisiei Europene și GRECO, printr-o consultare publică a instituțiilor din domeniu, a asociațiilor de profil și a societății civile.
  • Revizuirea legislației privind regimul eliberărilor condiționate (recursul compensatoriu) și întărirea capacității instituțiilor de ordine și siguranță publică pentru prevenirea și combaterea infracționalității.

Obiective care țintesc eficientizarea activității Guvernului și a administrației publice

  • Restructurarea Guvernului prin reducerea numărului de ministere la 16 și regruparea activităților guvernamentale, desfășurate de agenții guvernamentale sau de alte autorități ale administrației publice centrale aflate în subordinea Guvernului, în cadrul noii structuri guvernamentale.
  • Creșterea eficienței administraţiei publice prin refacerea capacității administrative a instituțiilor statului și prin respectarea obligatorie a principiilor fundamentale de transparenţă, integritate, profesionalism, dedicare în serviciul misiunii publice și prin eliminarea arbitrariului politic în numirile în funcțiile publice.
  • Demararea unui amplu proces de audit al instituţiilor din sfera administraţiei publice pentru simplificarea procedurilor birocratice și pentru modernizare și digitalizarea serviciilor publice.

Obiective ale principalelor direcții de politici economice și bugetare

  • Finalizarea execuției bugetare pentru anul 2019 prin adoptarea unei rectificări bugetare care să limiteze depășirea țintei de deficit bugetar de 3% din PIB și care să asigure resursele bugetare necesare funcționării tuturor instituțiilor publice și unităților administrativ teritoriale.
  • Definitivarea proiectului Legii bugetului de stat și a proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020 cu obiectivul încadrării în ținta de deficit bugetar de 3% din PIB.
  • Revizuirea legislației din domeniul fiscal și economic pentru corectarea măsurilor adoptate în ultimii ani cu impact negativ pentru economie: energie, telecomunicații, sectorul bancar, Pilonul 2 de pensii, eliminarea supra-accizei la carburanți, taxarea part-time, split TVA etc.
  • Îmbunătățirea performanței companiilor de stat prin aplicarea prevederilor Legii 111/2016 privind guvernanța corporativă, listarea pe piața de capital a unui pachet de acțiuni la companiile unde statul este acționar (Hidroelectrica, Aeroporturi București), concentrarea investițiilor pentru realizarea proiectelor de infrastructură energetică (BRUA, gazoductul Iași – Ungheni – Chișinău) și sprijinirea dezvoltării 5G a sectorului de telecomunicații.
  • Creșterea și accelerarea absorbției fondurilor europene prin urgentarea procedurilor pentru realizarea proiectelor majore de investiții în infrastructură, sănătate și educație și pregătirea Acordului de parteneriat cu Comisia Europeană pentru cadrul financiar european multianual 2021 – 2027.

Obiective principale de investiții publice

  • Finalizarea procedurilor și declanșarea lucrărilor de construcție pentru Autostrada Sibiu – Pitești, Autostrada de Centură a Capitalei și Drumul expres Pitești – Craiova.

    Demararea procedurilor pentru construirea autostrăzii Tg. Mureș – Iași – Ungheni cu fonduri europene și finalizarea procedurilor pentru construirea autostrăzii Comarnic – Brașov în Parteneriat Public – Privat.

  • Finalizarea procedurilor și începerea construcției pentru spitalele regionale de la Iași, Craiova și Cluj cu fonduri europene.

  • Corelarea programelor de investiții pentru dezvoltarea comunităților locale cu programele de finanțare din fonduri nerambursabile europene în cadrul exercițiului financiar multianual 2021 – 2027.

Știri despre: