PSD Buzău – Comunicat de presă

de Stiri Buzau Media

Plenul Camerei Deputaților a respins miercuri Propunerea legislativă privind înființarea, organizarea și funcționarea Băncii de Resurse Genetice pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale Buzău deoarece adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 690/2019 de către Guvernul PSD, ca soluție mult mai rapidă pentru concretizarea Băncii, a determinat pierderea obiectului proiectului inițiat de parlamentarii social democrați buzoieni în mandatul trecut.

Însă, respingerea propunerii legislative este doar o formalitate tehnică, iar Banca de Resurse Genetice Buzău, de importanță strategică pentru România, ar trebui să fie funcțională. Dar, de peste un an, ministrul Adrian Oros continuă să o blocheze. Agricultura a fost lăsată de guvernarea liberală pe mâna unei persoane care nu are habar ce se întâmplă în domeniu și care sunt nevoile  acestuia. De exemplu, în condițiile în care cea mai mare pondere a semințelor pentru legumele crescute în spații protejate, dar și pentru cele crescute în câmp, o reprezintă cele de import, Banca de la Buzău poate să producă semințe de calitate, adaptate condițiilor de mediu autohtone, având avantajul cunoștințelor cercetătorului Costel Vînătoru.

Cu ocazia dezbaterii în Plen a propunerii legislative, parlamentarilor puterii li s-a prezentat, din nou, cât de necesară este Banca de Resurse Genetice de la Buzău și li s-a solicitat să îl convingă pe ministrul Oros că agricultura, unul din cele mai importante motoare economice ale țării noastre, are nevoie de ea.

Parlamentarilor PNL de Buzău li s-a cerut să își amintească ce spuneau în campania electorală despre Banca de gene și să dovedească consecvență. Chiar la începutul acestui an anunțau, în urma discuțiilor cu ministrul agriculturii, că imediat ce se adoptă Legea bugetului de stat pe anul 2021 fondurile nu vor mai fi o problemă și se vor aloca.

Pentru a avea o imagine completă despre ce înseamnă promisiunile PNL, este suficient să analizăm declarația deputatului Gabriel Andronache, liderul deputaților PNL: „Nu sunt din circumscripția electorală Buzău însă pentru că ați tot insistat să vă adresați parlamentarilor liberali întreb retoric ce legătură are constatarea pe care ați făcut-o referitoare la lipsa sau faptul că acest proiect normativ nu mai are obiect de reglementare cu insistența referitoare la ceea ce colegii mei au promis în campania electorală? Suntem la începutul mandatului deocamdată, mai sunt suficienți ani până la încheierea mandatului când se trage linia asupra promisiunilor din campania electorală.”

Știm deja că această linie, de câte ori se trage în urma unei guvernări liberale, rezultatul este cu minus pentru cetățeni, pentru economie, pentru România în general.

PSD Buzău

Știri despre: ,